Video Higuain le-a mulţumit fanilor lui Napoli, la prezentarea oficială la Juventus
29.07.2016, 15:10Gonzalo Higuain nu a uitat afecţiunea fanilor napoletani, dar a lăsat-o în urmă. Transferat la Juventus pentru 90 de milioane de euro, argentinianul a fost prezentat oficial la campioana Italiei.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Acuzat de trădare de suporterii lui Napoli, Higuain a făcut obiectul celui mai spectaculos transfer al verii în Italia. Juventus a plătit 90 de milioane de euro pentru fotbalistul care a înscris 36 de goluri în sezonul trecut din Serie A TIM şi a bătut recordul istoric al suedezului Gunnar Nordahl.
Galerie Foto
Atacantul în vârstă de 28 de ani nu s-a lăsat afectat nici de criticile lui Diego Maradona, nici de dispreţul fanilor napoletani, care până de curând îl adorau. Ba mi mult, le-a mulţumit suporterilor de lângă Vezuviu, în cadrul primei conferinţe de presă ca jucător al lui Juventus.
"Am păstrat tăcerea în această perioadă. Fără îndoială, am petrecut trei ani superbi acolo, nu e nimic de spus, decât să le mulţumesc tuturor pentru dragostea pe care mi-au arătat-o. Dar am făcut această alegere din propriile motive. Acum gândurile mele sunt cu Juventus, prezentul şi viitorul.
Fără îndoială, le transmit cele mai bune urări suporterilor napoletani, pentru că au fost extraordinari cu mine. Înţeleg că sunt supăraţi pe mine, am văzut insulte legate de această decizie, dar este o alegere pe care am fost nevoit să o fac şi sunt fericit că am făcut-o", a declarat Higuain.
Higuain este al treilea în topul celor mai scumpe transferuri din istoria fotbalului, după Gareth Bale şi Cristiano Ronaldo, ambii transferaţi de Real Madrid de la Tottenham, respectiv Manchester United.
Etichete: serie a , video , juventus , napoli , gonzalo higuain
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...