Higuain e tot mai aproape de Juventus! “Lucrurile sunt rezolvate în proporție de 70%”
29.05.2013, 10:22Juventus n-a făcut niciun fel de secret din faptul că și-l dorește din această vară pe Gonzalo Higuain, dar președintele lui Real Madrid, Florentino Perez, a declarat că pentru moment nu există nicio ofertă oficială din partea campioanei Italiei.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Totuși, contacte între cele două grupări au existat, iar emisari ai torinezilor s-au și aflat în capitala Spaniei în urmă cu o săptămână, unde s-au întâlnit cu fotbalistul și cu agenții acestuia. Conform unuia dintre impresarii atacantului argentinian, mutarea lui Higuain la Juventus urmează să fie oficializată până la finele acestei săptămâni.
“În acest moment transferul său la Juventus este rezolvat în proporție de peste 70%. Va merge acolo deoarece Juventus și-a exprimat foarte clar intenția de a-l avea din noul sezon, iar Gonzalo se va duce într-un loc unde este atât de dorit.
Cei doi directori sportivi, Marrota și Fabio Paratici, plus antrenorul Antonio Conte, au venit special la Madrid pentru jucător. Mai sunt detalii de stabilit privind contractul său, dar mutarea va fi anunțată cel târziu la începutul lunii iunie”, a spus impresarul Ernesto Bronzetti.
În cazul în care părțile vor cădea de acord, plecarea lui Higuain le va aduce celor de la Real Madrid o sumă în jur de 25 de milioane de euro.
Etichete: higuain , juventus , gonzalo higuain , serie a digi sport , transferuri juventus , higuain e tot mai aproape de juventus lucrurile sunt rezolvate , transfer higuain juventus torino , higuain pleaca de la real
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...