Gest superb al ”ultrașilor” echipei lui Benzar! Cum i-au salvat pe fanii lui Cagliari
25.11.2019, 13:00Partida dintre Lecce și Cagliari ar fi trebuit să se joace duminică, însă a fost reprogramată pentru luni după amiaza, din cauza ploii abundente căzute în sudul Italiei.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Suporterii lui Cagliari, veniți tocmai din insula Sardinia, s-au aflat într-o situație delicată după amânarea jocului. Fără posibilitatea să revină acasă, ar fi trebuit să petreacă o noapte în Lecce în așteptarea partidei de a doua zi. Dar au primit un „cadou” din partea fanilor locali.
„Ultrașii” lui Lecce au venit în peluza celor de la Cagliari și s-au oferit să-i găzduiască la ei acasă peste noapte. Mai mult de atât, le-au oferit băuturi calde și mâncare, cât să-și revină după orele petrecute în ploaie.
Cagliari e pe loc de Europa, Lecce se luptă pentru salvare
Trupa din Sardinia traversează un sezon nesperat de bun în Serie A. Echipa antrenată de Rolando Maran este pe poziția a cincea, având doar două înfrângeri în cele 12 meciuri disputate până acum.
În schimb Lecce, gruparea pentru care joacă și românul Romario Benzar, se luptă din greu pentru menținerea în prima ligă. Clubul din sudul Italiei a strâns zece puncte în 12 etape, fiind pe locul 17. Lecce are un punct peste Genoa, aflată pe ultima poziție retrogradabilă.
Etichete: cagliari , lecce , suporteri lecce , fani cagliari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...