Noi detalii despre plecarea lui Radu Drăgușin de la Juventus. La cât este evaluat românul
articol scris de Digi Sport20.06.2021, 17:26
Radu Drăgușin (19 ani) ar putea ajunge în această vară la Sassuolo, fiind parte dintr-o ofertă făcută de Juventus pentru mijlocașul formației neroverde, Manuel Locatelli (23 de ani).
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Presa din Italia a scris că Juventus este pregătită să ofere suma de 30 de milioane de euro și pe Radu Drăgușin pentru a obține transferul lui Locatelli, însă Gazzetta Dello Sport anunță că oferta torinezilor nu va fi suficientă pentru a-și atinge obiectivul.
Gazzetta Dello Sport, noi detalii despre plecarea lui Radu Drăgușin de la Juventus
Locatelli era evaluat de Sassuolo la 40 de milioane de euro, însă prestațiile sale excelente din tricoul Italiei la EURO 2020 i-au ridicat cota de piață, astfel că Juventus va fi nevoită să ofere, pe lângă cele 30 de milioane, cel puțin doi jucători.
Drăgușin ar fi evaluat de Sassuolo la 5-10 milioane de euro, iar Juventus ar urma să includă în tranzacție, pe lângă fundașul român, un alt jucător de perspectivă, cum ar fi atacantul Marco Da Graca (19 ani) sau mijlocașii ofensivi Hamza Rafia (22 de ani) și Felix Correia (20 de ani), scrie sursa citată.
Pentru a ajunge la o înțelegere, Sassuolo trebuie să își dea acordul asupra jucătorilor oferiți la schimb, iar Gazzetta Dello Sport consideră că Drăgușin "este un nume bun pentru a convinge".
Locatelli impresionează în această perioadă la EURO 2020, unde a reușit să marcheze două goluri pentru Italia în meciul cu Elveția (3-0), iar Juventus va forța transferul său în această perioadă. În plus, mijlocașul ar fi de acord cu un transfer la Juve, mai ales că în copilăria îi susținea pe bianconeri.
Radu Drăgușin, aflat din 2018 la grupele de juniori ale lui Juventus, a fost promovat la prima echipă a torinezilor în sezonul trecut, când antrenor era Andrea Pirlo. Fundașul central a strâns patru apariții: două în Cupa Italiei, una în Liga Campionilor și una în Serie A.
În aprilie, Juventus a decis să îi prelungească înțelegerea lui Radu Drăgușin până în 2025 pentru a nu-l pierde gratis în această vară.
Etichete: serie a , juventus , sassuolo , manuel locatelli , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...