Gattuso VREA la Rangers: “E visul meu să mă întorc acolo, nu mă interesează banii”
14.05.2012, 14:37La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gattuso VREA la Rangers: “E visul meu să mă întorc acolo, nu mă interesează banii”
Gattuso vrea să se întoarcă la Glasgow Rangers. Mijlocașul în vârstă de 34 de ani a purtat pentru ultima oară tricoul rossonerilor week-end-ul acesta, în victoria cu Novara, scor 2-1, iar acum e liber să plece unde vrea. Deși, în urmă cu două săptămâni, italianul se gândea că i-ar prinde bine să joace peste ocean, în MLS, mai nou Gattuso vrea în Scoția.
La Rangers a mai jucat un sezon pe vremea când avea doar 19 ani. În 1997, Walter Smith l-a cumpărat de la Perugia, an în care și-a cunoscut și viitoarea soție, pe Monica Romano. Gattuso n-a rezistat însă mai mult de 12 luni în Scoția. O dată cu schimbarea antrenorului, italianul a căzut în dizgrație. Noul tehnician al scoțienilor, Dick Advocaat a preferat să-l joace numai fundaș dreapta, post care nu i s-a potrivit deloc. Astfel, Gattuso a fost vândut înapoi în Italia, în octombrie 1998, la Salernitana. Acum, după 15 ani, Gattuso se gândește să se întoarcă la Rangers.
Gennaro Gattuso: “Îmi doresc foarte mult să mă întorc la Glasgow Rangers. Am luat deja legătura cu niște oameni de acolo și rămâne să vedem ce se va întâmpla. Oricum, Rangers nu e singura mea opțiune. Știu că trec printr-o perioadă dificilă, însă pe mine nu mă interesează banii. Vreau să joc pentru mine, să joc din pasiune, să simt că trăiesc.”, a declarat fotbalistul pentru Sportitalia.
În 17 ani de carieră, Gattuso a schimbat doar 4 echipe. Junior la Perugia, italianul a trecut la echipa mare în 1995. 2 ani mai târziu s-a mutat la Rangers, echipă la care a evoluat în 34 de meciuri și a marcat 3 goluri. În 1998 a fost transferat la Salernitana, contra sumei de 4 milioane de lire sterline, iar în 1999 a ajuns pe San Siro. La Milan, Gattuso a jucat 13 ani, timp în care a marcat 9 goluri.
În perioada în care a activat la AC Milan, Gattuso a câștigat: 2 trofee ale Ligii Campionilor (2002-2003 2006-2007), 2 titluri în Serie A (2003 – 2004, 2010 – 2011), o cupă a Italiei (2002-2003), 2 Supercupe ale Italiei (2004 și 2011) și 2 Supercupe ale Europei (2003 și 2007).
Etichete: serie a , ac milan , gattuso , rangers , scotia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...