Fostul antrenor al CFR-ului, Andrea Mandorlini, a semnat cu o echipă din Serie A TIM
20.02.2017, 13:00Andrea Mandorlini, fostul antrenor al lui CFR Cluj, a fost instalat luni la conducerea tehnică a formaţiei italiene Genoa 1893, în locul croatului Ivan Juric, la o zi după înfrângerea categorică suferită în partida cu Pescara (0-5).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fost fundaş al echipei Internazionale Milano, Mandorlini a antrenat ultima oară echipa Hellas Verona, care l-a demis în 2015, după ce a ajutat-o să promoveze din liga a treia pe prima scenă a fotbalului italian. El a semnat un contract valabil până în iunie 2018 cu Genoa.
În vârstă de 56 ani, Andrea Mandorlini a activat la CFR Cluj în sezonul 2009-2010, reuşind "dubla" campionat-Cupa României cu gruparea ardeleană, aceasta fiind cea mai importantă performanţă din cariera sa de antrenor.
În Italia, Mandrolini a mai activat la echipele Triestina, Vicenza, Spezia, Padova, Atalanta Bergamo, Siena şi Sassuolo, perioada petrecută la CFR Cluj fiind sigura sa experienţă peste hotare.
Duminică, Genoa a fost învinsă fără drept de apel de Pescara, echipă care a sărbătorit cu această ocazie mare revenire a legendarului antrenor ceho-italian Zdenek Zeman, reputat pentru jocul său ultra-ofensiv.
Fostul internaţional croat Ivan Juric (41 ani) o preluase pe Genoa în vara anului trecut, înregistrând 6 victorii, 7 egaluri şi 12 înfrângeri în cele 25 de etape scurse de la startul actualei ediţii din Serie A.
Etichete: cfr cluj , antrenor , andrea mandorlini , genoa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...