Forţează transferul la Man. United? Un jucător important din Italia îl angajează pe Mino Raiola
24.12.2018, 12:36Kostas Manolas ar urma să-l angajeze pe Mino Raiola pentru a-i fi agent, cu scopul de a forţa un transfer la Manchester United, anunţă presa italiană.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Potrivit jurnalistului Nicolo Schira, de la Gazzetta dello Sport, fundaşul grec de la AS Roma a decis să meargă pe mâna impresarului care se ocupă, printre alţii, de Paul Pogba, Gianluigi Donnarumma şi Zlatan Ibrahimovic.
Totul se întâmplă în momentul în care Roma se pregăteşte să înceapă negocierile cu Manolas pentru prelungirea actualului contract.
Apărătorul de 27 de ani, care joacă în capitala Italiei din 2014, mai are contract până în iunie 2022, iar în înţelegerea sa există o clauză de reziliere de doar 36 de milioane de euro. Clubul capitolin îşi doreşte ca aceasta să dispară sau să devină mai mare.
În trecut, presa internaţională a scris de mai multe ori despre faptul că Manolas este urmărit de cluburi din Premier League. În acest moment, Manchester United pare cea mai probabilă destinaţie pentru internaţionalul elen.
De altfel, trimişi ai grupării de pe Old Trafford l-au urmărit pe Kostas Manolas la mai multe meciuri din ultima perioadă şi s-ar fi aflat în tribune şi sâmbătă, când Romaa pierdut pe terenul lui Juventus (0-1).
Etichete: manchester united , as roma , transferuri serie a , mino raiola , kostas manolas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...