Fiorentina face primul transfer al iernii. Vine de la campioana Franței, iar negocierile au durat 3 săptămâni
articol scris de Digi Sport22.12.2021, 20:22
Fiorentina a făcut deja primul transfer al iernii. După negocieri care au ținut aproape 3 săptămâni, Jonathan Ikone vine de la campioana Franței, Lille, și va face vizita medicală joi dimineață, după care va semna cu trupa din Firenze.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Jonathan Ikone, primul transfer al iernii pentru Fiorentina
Anunțul a fost făcut de publicația Transfer News, care precizează că mutarea se va face în schimbul a 14 milioane de euro. Din acești bani, Lille va rămâne cu 15 la sută dintr-un viitor transfer.
Ikone a impresionat la Lille și a început să fie titular chiar imediat după ce a venit de la PSG, în iulie 2018.
În acest sezon, Ikone a jucat în 25 de meciuri oficiale pentru Lille, a marcat două goluri și a dat două pase decisive.
Jonathan Ikone e cotat la 22 de milioane de euro
În total, în 3 sezoane și jumătate, Jonathan Ikone a jucat pentru Lille în 146 demeciuri oficiale și a marcat 16 goluri.
Francezul în vârstă de 23 de ani joacă, de obicei, ca aripă dreapta, însă o poate face și pe partea stângă, dar și în spatele vârfului.
- 22 de milioane de euro este cota de piață a lui Ikone, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt.
Etichete: fiorentina , lille , jonathan ikone
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...