Fanii Romei nu au acceptat demiterea lui De Rossi! Ce vor face în partida cu Udinese
articol scris de Digi Sport21.09.2024, 10:30
AS Roma o întâlnește pe Udinese, în etapa a 5-a din Serie A, duminică, 22 septembrie, de la ora 19:00, într-o partidă ce va putea fi urmărită ÎN DIRECT la Digi Sport.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Înaintea partidei cu Udinese, "Romanii" l-au demis pe antrenorul Daniele De Rossi (41 de ani), iar în aceeași zi, l-au numit pe bancă pe tehnicianul Ivan Juric (49 de ani).
Galeria celor de la AS Roma va intra pe stadion abia după 30 de minute, în partida cu Udinese
Demiterea lui Daniele de Rossi a venit după ce jucătorul de legendă al celor de AS Roma a înregistrat 3 remize și un eșesc, în primele etape ale noului sezon din Serie A.
Cei mai înfocați suporteri ai formației din capitala Italiei au contestat decizia de a-l îndepărta pe De Rossi și au anunțat că la următoarea partidă își vor face apariția pe stadion abia după 30 de minute de la startul partidei.
"Peluza Sud invită toți fanii, din orice sector să participe la protestul în care am decis să rămânem în afara stadionului pentru prima jumătate de oră a meciului cu Udinese.", a fost mesajul suporterilor, conform Mundo Deportivo.
Ivan Juric este noul antrenor al celor de la AS Roma
Ivan Juric era liber de contract după despărțirea de Torino din această vară și antrenorul croat a semnat un angajament valabil până la finalul acestui sezon.
Mantova, Crotone, Genoa, Hellas Verona și Torino sunt echipele pe care Juric le-a mai antrenat. Antrenorul croat va avea un salariu de două milioane de euro la AS Roma.
”AS Roma anunță că Ivan Juric este noul manager tehnic al primei echipe, până la 30 iunie 2025.
După ce a acumulat o foarte lungă experiență ca fotbalist în Croația, Spania și Italia, și-a început cariera ca antrenor în fotbalul de tineret și apoi a fost secundul lui Gian Piero Gasperini.
A debutat în Serie A în sezonul 2016/2017 pe banca celor de la Genoa, după ce a obținut în sezonul precedent promovarea în Serie A cu Crotone, prima din istoria clubului.
Din 2019 până în 2021 a condus Hellas Verona, însoțindu-i pe galben-albaștri la două salvări consecutive, punând în valoare și mai mulți jucători.
În 2021 a preluat rolul de manager al Torino, rămânând în funcție până în 2024. Bine lucrat, Ivan!”, se arată în comunicatul celor de la AS Roma.
Etichete: as roma , daniele de rossi , protest
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...