Fanii lui Inter Milano și-au pierdut răbdarea! Avertisment dur pentru jucători
articol scris de Digi Sport19.09.2022, 20:52
Inter Milano are un start de sezon sub așteptări și ocupă locul șapte în Serie A, cu 12 puncte după primele șapte etape.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Fanii lui Inter Milano și-au pierdut răbdarea! Avertisment dur pentru jucători
Duminică, Inter a pierdut neașteptat în deplasare cu Udinese, scor 1-3, în direct pe Digi Sport.
Antrenorul Simone Inzaghi (46 de ani) ar putea fi demis până la finalul acestui an, dacă rezultatele echipei nu se vor îmbunătăți.
Fanii lui Inter consideră că responsabilitatea principală le aparține jucătorilor. Într-un comunicat, ultrașii din “Curva Nord” îi avertizează pe fotbaliști că n-au nicio scuză pentru rezultatele modeste.
"Realitatea, văzută dintr-un punct de vedere general, este mult mai complexă decât un verdict rapid “Inzaghi OUT”. Punctele importante sunt: toleranța noastră s-a terminat, antrenorul a făcut cu siguranță erori, dar jucătorii n-au niciun alibi.
În această situație, jucătorii au pus propriul ego înaintea grupului. Iar acest lucru nu pică deloc bine pentru noi. Vom schimba registrul, după ce jucătorii revin de la echipele naționale.
Toată lumea trebuie să fie confruntată cu responsabilitățile avute. Luptăm împreună, ieșim în față împreună", este mesajul fanilor, postat pe o rețea socială.
- În această vară, Inter Milano a cheltuit doar 30 de milioane de euro pe transferuri. Joaquin Correa a fost cumpărat de la Lazio, Romelu Lukaku a fost împrumutat de la Chelsea, iar Andre Onana și Henrikh Mkhitaryan au venit liberi de contract.
Clasamentul din Serie A
Etichete: serie a , inter , inter milano , simone inzaghi , fani inter milano
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...