EXCLUSIV Victor Becali: "Chivu a decis când se va retrage din activitate!"
21.06.2013, 15:22Impresarul fostului căpitan al naționalei, Victor Becali, a dezvăluit, într-un interviu exclusiv acordat pentru Digi Sport, care sunt șansele ca fundașul Cristi Chivu (32 de ani) să-și continuie cariera la Inter Milano, dar și ce decizie definitivă a luat acesta în privința viitorului său ca jucător.
“Cristi își dorește și speră să mai joace la Inter și-n sezonul viitor. Deocamdată, acest aspect nu se cunoaște. Zilele viitoare, Cristi se va întâlni cu Mazzari pentru a lămuri probleme. Deși, aceste zvonuri care-l dau plecat nu sunt întâmplătoare“, a spus Becali pentru Digi Sport.
Chivu nu-și face probleme însă în privința viitorului său.
“Dacă cei de la Inter nu-l mai doresc, atunci Cristi în mod cert își va găsi un alt angajament. Oricum, la anul se va retrage definitv. Este o decizie pe care a luat-o după ce s-a gândit foarte mult“.
Becali a mai spus că fotbalistul milanezilor nu este atras de antrenorat:
“Cristi se va face impresar sau președinte de club, nu s-a decis, dar nu va intra în antrenorat. oricum, tot în fotbal va activa“, a conchis Becali pentru Digi Sport.
Fostul internațional român a fost cumpărat de Inter de la AS Roma, în urmă cu 6 ani. În această perioadă, Cristi a cucerit un trofeu UCL, 3 titluri în Italia, două Cupe și tot atâtea supercupe, în tricoul nerrazurilor.
Cu toate acestea, vârsta, salariul mare (2,5 milioane de euro), dar și desele accidentări, îi fac pe șefii Interului să se gândească tot mai serios la despărțierea de apărătorul român.
În sezonul trecut, Chivu a jucat 10 meciuri pentru Inter în Serie A, dintre care șapte ca titular și a marcat un gol.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Etichete: cristi chivu , victor becali , chivu , chivu inter milano , chivu retragere , chivu viitor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...