Emoţii pentru Allegri, înaintea marelui duel cu Inter. Buffon are şanse mici să joace
07.12.2017, 18:38Juventus şi Inter Milano se întâlnesc sâmbătă, de la ora 21:45, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2, în ceea ce promite a fi cel mai încins Derby d'Italia al ultimilor ani, ţinând cont de context şi de forma traversată de cele două mari rivale.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Din păcate, duelul care pune faţă în faţă campioana Italiei şi actualul lider din Serie A TIM ar putea avea un absent de marcă. Portarul bianconerilor, Gianluigi Buffon, este incert. De fapt, şansele veteranului de 39 de ani de a se afla pe teren în weekend sunt minime.
Potrivit Sky Italia, Buffon s-a antrenat şi azi separat faţă de restul echipei, din cauza unor probleme la coapsă, astfel că nu există motive de optimism în privinţa prezenţei sale printre titularii lui Juve la confruntarea cu formaţia lui Luciano Spalletti.
De altfel, goalkeeperul torinezilor a ratat şi meciul de Liga Campionilor cu Olympiacos, câştigat de Juventus cu 2-0 în Grecia, rezultat care a consfinţit calificarea în optimi a echipei care anul trecut a jucat finala competiţiei.
În cazul în care Buffon nu va fi recuperat miraculos, în poarta campioanei Italiei se va afla polonezul Wojciech Szczesny, venit în vară de la AS Roma, care are deja cinci prezenţe în acest sezon de Serie A.
Antrenorul bianconerilor, Max Allegri, a primit, însă, şi veşti bune. Andrea Barzagli, Miralem Pjanic şi Mario Mandzukic se simt bine şi aproape sigur vor fi apţi pentru meciul cu Inter.
Etichete: serie a , juventus , inter milano , gianluigi buffon , juventus - inter , derby d'italia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...