După ce şi-a reziliat contractul cu FCSB, Valentin Cojocaru negociază cu o echipă din Serie B
09.08.2017, 11:27Portarul Valentin Cojocaru (21 ani) negociază cu echipa de Serie B Salernitana, potrivit site-ului gianlucadimarzio.com.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
În vara anului trecut, fostul internaţional de tineret a fost împrumutat de FCSB la Crotone, în Serie A TIM, însă nu a apucat să joace vreun minut la gruparea calabreză.
Ulterior, a trecut, tot sub formă de împrumut, la Frosinone, în Serie B, unde de asemenea nu a pucat să evolueze.
În această vară, Cojocaru şi-a reziliat contractul cu roş-albaştrii şi s-a pregătit alături de Salernitana, echipă care a încheiat pe locul 10 ultima ediţie din Serie B.
"Am reziliat de comun acord, a fost o perioadă frumoasă la Steaua, unde am avut multe bucurii și câteva dezamăgiri. Dar așa este fotbalul. O să fiu alături de echipă cu sufletul și o să le țin pumnii mereu.
Vreau să dau un restart carierei și să ajung la nivelul pe care mi l-am propus", spunea Cojocaru pentru Digi Sport, la momentul despărţirii definitive de FCSB.
Portarul l-a rugat pe patronul Gigi Becali să renunţe la clauza de formare, în valoare de 40.000 de euro. Reacţia finanţatorului nu l-a bucurat prea tare pe Cojocaru.
”I-am dat drumul liber. Dar m-a sunat Cojocaru și m-a întrebat dacă nu renunț și la taxa de formare. Clubul care îl transferă trebuie să dea acești bani. E o sumă de 30-40.000 de euro.
I-am zis ”Ce vorbești, mă? Așa mare valoare ai? Clubul care vrea să te ia nu dă 40.000 de euro? Să fii sănătos!”. Rădoi a greșit când a încercat să-l joace pe Cojocaru în locul lui Florin Niță”, a fost reacţia lui Becali.
Etichete: steaua , gigi becali , valentin cojocaru , fcsb , salernitana
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...