Dorit de Juventus, Radu Drăgușin poate ajunge la o altă forță din Serie A. Genoa e gata să îl vândă
articol scris de Digi Sport11.07.2023, 23:18
Radu Drăgușin (21 de ani) este urmărit de cele mai importante echipe din Serie A și poate face pasul carierei în această vară.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După Milan și Napoli, Juventus a intrat și ea pe fir și a devenit interesată de serviciile fundașului central român.
Radu Drăgușin este urmărit și de Inter Milano
Juventus îl regretă pe Drăgușin, pe care l-a vândut în urmă cu un an la Genoa în schimbul a 5,5 milioane de euro.
”Bătrâna Doamnă” ar dori să îl aducă în această vară înapoi la Torino pe român, însă presa din Italia anunță că o altă echipă se află în pole-position.
Jurnaliștii din Peninsulă anunță că Inter este gata să facă o ofertă pentru a îl transfera pe Radu Drăgușin, pe care îl văd un înlocuitor de viitor pentru Milan Skriniar, care a plecat la PSG.
”Din nefericire pentru Juventus, Inter este pe urmele lui Drăgușin. Nerazzurrii vor să întinerească apărarea, după ce i-au pierdut pe Skriniar și D'Ambrosio și deja au pariat pe tânărul Bisseck.
La rândul ei, Genoa ar putea fi de acord să-l vândă pe român după doar un sezon. ”Grifonii” ar putea primi o sumă bună care i-ar ajuta să își mărească șederea în Serie A”, au scris italienii.
- 8.000.000 de euro este cota de piață a lui Radu Drăgușin, potrivit Transfermarkt
- 40 de meciuri a jucat Radu Drăgușin în sezonul trecut la Genoa
- Patru goluri a reușit Radu Drăgușin în meciurile jucate
Cum a ajuns Radu Drăgușin să impresioneze în fotbalul italian: ”Are un fizic mai bun decât mine”
Radu Drăgușin, fundașul central român al celor de la Genoa, a impresionat în stagiunea 2022/2023 din Serie B.
Florin Gardoș (34 de ani), fost fotbalist în Premier League, a vorbit despre Radu Drăgușin. Acesta a scos în evidență motivul pentru care tânărul apărător a ajuns să fie un fotbalist interesant în fotbalul italian.
”Mi-e greu să spun unde îl văd. E clar că a avut un alt mediu unde a putut să crească. Are un fizic mai bun decât mine, la vârsta lui.
Să fii în climatul ăla, cu fotbaliști de valoare, a contat mult. Am auzit că e un tip foarte serios, foarte atent la ce mănâncă, foarte atent la somn și foarte atent la tot ceea ce face. Eu cred că e foarte important”, a spus Florin Gardoș, la Liga Digisport.
Etichete: inter , juventus , genoa , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...