Decizia luată de Rangers, după ce Gazzetta dello Sport a scris că Lazio oferă 10 milioane € pentru Ianis Hagi
articol scris de Digi Sport02.04.2021, 13:15
Ianis Hagi a reuşit primul său gol la naţionala României, în meciul cu Macedonia de Nord (3-2), lucru care nu a făcut decât să crească interesul celor de la Lazio pentru un transfer în vară.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Rangers nu vrea să-l vândă pe Ianis Hagi
Presa din Italia a scris că tânărul fotbalist român este favoritul lui Igli Tare şi că italienii sunt dispuşi să pună pe masă 10 milioane de euro pentru a-şi asigura serviciile lui Hagi jr.
Scoţienii nici nu se gândesc însă să-l vândă. Secundul lui Steven Gerrard la Rangers, Michael Beale, a vorbit la superlativ despre jucătorul român. Michael Beale este un antrenor de 40 de ani cu un CV interesant - el a lucrat la Academiile lui Chelsea și Liverpool, unde a lansat jucători precum Mason Mount, Callum Hudson-Odoi, Tammy Abraham și Trent Alexander-Arnold.
Jurnaliştii de la HITC scriu că Rangers nu are de gând să-l vândă pe Ianis Hagi nici pe 10 milioane de euro.
"Rangers speră să-l păstreze pe Ianis Hagi şi din vară, după ce au apărut informaţii conform cărora acesta ar putea pleca de pe Ibrox. Gazzetta Dello Sport a scris din nou că Lazio este interesată de Ianis, directorul sportiv Igli Tare fiind un mare fan al românului.
Lazio s-a mai interesat de Hagi şi conform ultimelor informaţii ar agrea un transfer pentru aproximativ 10 milioane de euro. Românul are un talent uriaş, e bine înzestrat din punct de vedere tehnic şi foarte creativ în ultima treime. Problema este că Ianis e inconstant şi de multe ori iese din joc, dacă nu îi iese totul aşa cum îşi doreşte.", scrie sursa citată.
Rangers vede un potenţial imens în Ianis Hagi, iar fotbalistul român este foarte apreciat la actualul club, care nu doreşte să-l vândă, este concluzia trasă de jurnaliştii de la HITC.
Ce au scris scoţienii despre transferul lui Ianis Hagi la Lazio
În ultimele zile au apărut informaţii în presa din Italia, conform cărora Ianis Hagi, proaspăt campion cu Rangers, ar fi dorit în Serie A, de Lazio.
Jurnaliştii scoţieni scriu despre interesul formaţiei lui Simone Inzaghi, care este gata să pună pe masă 10 milioane de euro pentru fotbalistul de 22 de ani.
"Ianis Hagi este o ţintă a lui Lazio pe piaţa transferurilor, iar italienii sunt gata să dea bani mulţi", titrează cei de la Glasgow Live.
"Lazio vrea mai mult creativitate echipei, iar directorul sportiv al echipei, Igli Tare, este un fan al lui Hagi. (...) Hagi este un jucător versatil, care poate juca pe ambele flancuri, în spatele vârfului şi chiar ca şi atacant. Lazio oferă 10 milioane de euro, pentru a o convinge pe Rangers să-l vândă pe jucătorul de 22 de ani. Ianis Hagi mai are experienţă în Serie A, unde a mai evoluat pentru Fiorentina.", mai scriu jurnaliştii scoţieni.
Ce cotă are Ianis Hagi pe transfermarkt.com
Ianis Hagi este cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.com la 6 milioane de euro. Fotbalistul român are 7 goluri şi 12 pase decisive în cele 38 de meciuri disputate în tricoul celor de la Rangers, în acest sezon.
Ianis Hagi a fost cumpărat în vara trecută de Rangers de la Genk, pentru 3,5 milioane de euro, după ce iniţial fusese doar împrumutat pe "Ibrox".
Etichete: lazio , rangers , ianis hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...