Cuvinte greu de reprodus la adresa lui Douglas Costa? Ce ar fi dus la gesturile golănești ale brazilianului
17.09.2018, 22:17Douglas Costa nu îi va cere scuze lui Federico Di Francesco pentru gesturile golănești făcute în partida cu Sassuolo, în urma cărora a fost eliminat. Tot scandalul pare să aibă un iz rasist.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Juventus a decis să-l amendeze cu 100.000 de euro pe Costa, care va vedea la televizor următoarele trei etape, cel puțin. Se speculează chiar că sud-americanul ar putea primi o suspendare record, de trei luni. Înainte de a-l scuipa în față pe atacantul oaspeților, jucătorul lui Juve i-a aplicat un cot în cap aceluiași adversar. Lovitura a fost expediată în mod intențioant, în urma unui duel unu la unu, după ce ambii fotbaliști s-au ridicat de pe gazon.
Atitudinea brazilianului e reprobabilă, însă se pare că adversarul i-a adresat cuvinte greu de reprodus, unele dintre ele cu privire la culoare pielii. Chiar dacă și-a cerut public scuze pentru atitudinea sa, total nepotrivită, Douglas Costa nu vrea să îi transmită adversarului un mesaj de pace.
"Nu știți ce mi-a spus el (Di Francesco). Îmi cer scuze în fața cui merită", a scris Douglas Costa, pe Instagram.
În apărarea lui Douglas Costa a sărit și Patrice Evra, care știe cât de dureroase pot fi cuvintele aruncate "în vânt", de adversari.
"Chiar dacă și-ar cere scuze, oamenii nu o să știe niciodată ceea ce i-a spus adversarul", a spus fundașul stânga francez.
Etichete: douglas costa , douglas costa juventus , douglas costa scuipa , douglas costa suspendare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...