Foto Cum le-a închis gura Lukaku celor care au spus că e prea gras. Ce a făcut noul atacant al lui Inter, care are 104 kilograme
17.08.2019, 21:39Romelu Lukaku a fost transferat cu surle și trâmbițe de la Manchester United la Inter, însă belgianul a și primit deja primele critici referitoare la greutatea sa, iar din această cauză chiar s-a spus că va rata debutul în Serie A.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Atacantul de 26 de ani a ținut să le răspundă criticilor și a postat pe rețelele de socializare o poză cu el la bustul gol, în fața oglinzii, în care i se vede musculatura, alături de textul: "Nu-i prea rău pentru un gras".
În acest moment, Lukaku are 104 kilograme la o înălțime de 1 metru și 90 de centimetri, în timp ce greutatea sa normală este de 100 de kilograme.
Romelu Lukaku și-a îndeplinit dorința de a ajunge în Serie A
Belgianul a declarat acum câteva luni că și-ar dori să ajungă, cândva, să joace în campionatul Italiei, iar dorința i-a fost ascultată.
”Când am plecat de la Chelsea, am avut ocazia să semnez cu Juventus. Nu știu de ce, dar n-am simțit să fac asta. Ceva nu m-a convins. A doua zi, Antonio Conte a plecat de la echipă. Serie A este un vis, ar fi un vis să joc acolo. Sper să pot ajunge acolo cândva”, spunea Romelu Lukaku în luna aprilie.
- Manchester United a încasat 80 de milioane de euro, plus bonusuri, pentru Romelu Lukaku
Etichete: romelu lukaku , transferuri inter , greutate lukaku
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...