News Alert Cristiano Ronaldo vrea să plece de la Juventus și a cerut să fie rezervă! Reacția clubului
articol scris de Digi Sport22.08.2021, 18:50
Cristiano Ronaldo (36 de ani), atacantul lui Juventus, este rezervă la meciul cu Udinese, contând pentru prima etapă din Serie A, care se joacă azi, de la ora 19:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 4.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cristiano Ronaldo vrea să plece de la Juventus și a cerut să fie rezervă! Anunțul momentului în Italia
UPDATE, 19:20: Pavel Nedved, vicepreședintele lui Juventus, spune că Ronaldo nu va pleca de la echipă în această vară, însă declarația oficialului "Bătrânei Doamne" este pusă pe seama faptului că nu există încă o ofertă pentru portughez.
"Am decis împreună cu Ronaldo ca el să fie rezervă. E normal. Ronaldo va rămâne 100%", a spus Nedved.
Reputatul jurnalist Fabrizio Romano anunță că Ronaldo a fost cel care a cerut să fie lăsat pe banca de rezerve pentru a evita o posibilă accidentare care i-ar putea pune în pericol un transfer în această vară.
De altfel, informația este confirmată și de Sky Sport Italia: Cristiano Ronaldo vrea să plece de la Juventus încă din această vară, cu un an înaintea expirării contractului. Atacantul mai are 9 zile la dispoziție pentru a-și găsi o echipă, pe 31 august urmând să se încheie fereastra de mercato.
Cu toate acestea, presa din Italia anunță că Juventus nu a primit nicio ofertă oficială pentru Cristiano Ronaldo.
Jurnalistul Nicolo Schira precizează că Jorge Mendes, impresarul lui Cristiano Ronaldo, a purtat discuții cu oficialii cluburilor Manchester United, Manchester City și Real Madrid în privința unui posibil transfer al starului portughez. O revenire pe "Santiago Bernabeu" ar avea cele mai mici șanse, având în vedere relația dintre președintele Florentino Perez și fotbalist.
Max Allegri anunța ieri că Ronaldo rămâne la Juventus
Vestea conform căreia Ronaldo vrea să plece de la Juventus a luat prin surprindere pe toată lumea, mai ales că antrenorul Max Allegri dădea asigurări că atacantul va rămâne la Torino.
"Ronaldo nu a jucat în ultimul meci pentru că venea după o zi foarte intensă de antrenament, așa că i-am dat liber pentru restul zilei.
El este un bonus pentru noi, pentru că garantează un număr mare de goluri. Evident, trebuie să muncim și ca echipă ca să scoatem ce-i mai bun dintr-un jucător. Mereu s-a antrenat bine, abia ce am citit zvonurile din presă. Nu ne-a spus niciodată că vrea să plece. Mi-a spus că rămâne la Juventus", a explicat Allegri.
Etichete: serie a , juventus , cristiano ronaldo , udinese
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...