Cristi Chivu, principalul favorit să-l înlocuiască pe Simone Inzaghi pe banca lui Inter! Anunțul italienilor
articol scris de Digi Sport03.10.2022, 18:50
Cristi Chivu (41 de ani) a trecut pe la toate categoriile de vârstă ale celor de la Inter Milano, iar acum este principalul favorit să îi ia locul lui Simone Inzaghi (46 de ani), pe banca primei echipe a "nerrazzurilor".
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cristi Chivu, principalul favorit să-l înlocuiască pe Simone Inzaghi pe banca lui Inter! Anunțul italienilor
Inter Milano traversează un moment greu și are doar 12 puncte acumuate în primele opt etape din Serie A, ocupând locul 9. Acest parcurs i-a determinat pe oficialii clubului să ia în calcul despărțirea de Inzaghi, iar unul dintre cele mai vehiculate nume pentru înlocuirea acestuia este cel al lui Cristi Chivu.
Trecut pe la formațiile U14, U17, U18 și Inter Primavera, Chivu a reușit câștigarea titlului în sezonul precedent, iar acum este văzut de către jurnaliștii italieni drept cel mai îndreptățit să preia echipa mare, cel puțin până în pauza de iarnă.
"Chivu a luat-o de jos, de la echipa U14. A promovat la Primavera și a cucerit titlul. El reprezintă alegerea internă logică și e managerul care ar sta pe bancă cel puțin până la pauza provocată de Campionatul Mondial (n.r. 20 noiembrie 2022)”, au notat cei de la Tuttosport.
În afară de Chivu, oficialii lui Inter îl mai au în vizor și pe Dejan Stankovic, liber de contract după despărțirea de Steaua Roșie Belgrad.
Cristi Chivu a refuzat ofertele din România și nici nu se gândește să revină: ”Am început un drum aici!”
Cristi Chivu a avut o intervenție telefonică în cadrul emisiunii Digi Sport Special în cadrul căreia a transmis care sunt obiectivele sale pe termen lung.
Fostul căpitan al echipei naționale a transmis că își dorește să rămână în continuare în Italia, unde ”să crească” în calitate de anterior până la nivel de Serie A.
Chivu spune că a primit mai multe oferte din România, pe care, însă, le-a refuzat. În ceea ce privește posibilitatea de a activa în cadrul Federației Române de Fotbal, Chivu a mărturisit că nu ar lua acest lucru în considerare, însă a precizat faptul că până în acest moment, ”federalii” nu l-au contactat.
”Am primit multe mesaje, din Federație, nu. Eu am fost în tabăra adversă și am fost ciuruit. Eu vreau în iarbă, nu vreau la birou. Vreau să reușesc aici, vreau să rămân aici. Am primit oferte din România în ultimii ani, dar am refuzat, eu am început un drum aici.
Au fost oferte mai mult sau mai puțin concrete, mai mult sau mai puțin oficiale, dar am refuzat. Primul obiectiv e Serie A și apoi urmează altul”, a declarat Cristi Chivu la Digi Sport Special.
Etichete: serie a , inter , cristi chivu , antrenor chivu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...