Ciprian Tătărușanu l-a încântat pe Stefano Pioli! Ce a spus antrenorul lui AC Milan despre revenirea lui Mike Maignan
articol scris de Digi Sport12.11.2022, 16:50
Ciprian Tătărușanu (36 de ani) a ajuns la a 11-a partidă ca titular în poarta lui AC Milan, după ce Mike Maignan (27 de ani) s-a accidentat.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Portarul român a avut evoluții bune în poarta campionilor din Serie A, iar acest lucru l-a încântat pe antrenorul formației milaneze.
Stefano Pioli, încântat de Ciprian Tătărușanu: ”A avut mereu o prezență în jocurile noastre!”
În cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu Fiorentina, Stefano Pioli a transmis că Mike Maignan, titularul de drept din poarta celor de la AC Milan, este aproape de revenirea pe teren, ceea ce înseamnă că Tătărușanu are șanse mari să revină pe banca de rezerve.
- Partida dintre AC Milan și Fiorentina poate fi urmărită duminică, de la 19:00, pe Digi Sport 4, site-ul digisport.ro și aplicația Digi Sport.
Totuși, antrenorul ”Diavolilor” din Serie A a transmis că portarul francez nu este încă refăcut complet.
”Maignan muncește foarte mult să se recupereze. Se simte mai bine, dar nu este încă pregătit să joace”, a transmis Stefano Pioli la conferința de presă, conform Milan Reports.
Antrenorul celor de la AC Milan a continuat și a vorbit și despre Ciprian Tătărușanu. Pioli a mărturisit că este satisfăcut de evoluțiile portarului român.
”Nu l-am înlocuit pe Ciprian Tătărușanu pentru că am fost mulțumit de prestațiile sale. A avut întotdeauna o prezență în jocurile noastre”, a continuat tehnicianul.
Ciprian Tătărușanu, unul dintre cei mai buni jucători de la AC Milan în meciul cu Cremonese
Ciprian Tătărușanu continuă să aibă evoluții bune în poarta campioanei din Serie A. Pentru prestația din meciul cu Cremonese, portarul român a primit nota 6 din partea celor de la Sempremilan, unul dintre cele mai bune calificative din trupa lui Stefano Pioli.
"Și-a făcut treaba, deși nu a fost forțat să intervină de multe ori în ceea ce privește păstrarea rezultatului. Poziționarea lui a fost bună, per total", au notat italienii.
Etichete: ac milan , ciprian tatarusanu , stefano pioli , mike maignan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...