Video Chiricheş i-a dedicat primul gol stagional soţiei însărcinate: "A venit la momentul oportun"
27.10.2016, 09:03Vlad Chiricheş a marcat primul său gol din acest sezon, în victoria pe care Napoli a izbutit-o pe teren propriu, 2-0 cu Empoli. Titular pentru prima oară în această stagiune, fundaşul de 26 de ani a închis tabela în minutul 81 şi i-a dedicat reuşită soţiei lui, care urmează să nască în perioada următoare.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Am ascuns mingea sub tricou, pentru a-i dedica golul soţiei mele, Sabrina, care este însărcinată şi va naşte peste câteva săptămâni", a recunoscut internaţionalul român pentru sscnapoli.it.
"Sunt fericit pentru golul marcat, pentru că a venit la momentul oportun. Jocul nostru suferea în acele momente şi aveam nevoie de un gol care să risipească dubiile. Este o victorie importantă din mai multe puncte de vedere.
Acest succes ne oferă motivaţia să continuăm pe drumul pe care am început această ediţie de campionat. Sâmbătă ne aşteaptă meciul cu Juventus. Ne concentrăm numai pe acel duel şi suntem conştienţi că trebuie să jucăm senzaţional pentru a scoate puncte", a adăugat Vlad.
Revenit după ce a suferit o leziune la menisc, accidentare care l-a ținut departe de gazon timp de aproape două luni, internaționalul român se află la al doilea joc ca titular, în acest sezon, pentru Napoli, în toate competițiile. Înainte de accidentare, românul a mai fost utilizat câteva minute și în partida cu AC Milan.
VIDEO CU GOLUL LUI CHIRICHEŞ
CLICK AICI PENTRU PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: vlad chiriches , gol chiriches , chiriches napoli , chiriches empoli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...