Chinezii revin în forță! Ofertă uriașă pentru jucătorul pe care se bat cele mai mari cluburi europene
17.12.2016, 10:22După interesul manifestat de Chelsea, Marco Verratti ar putea reprezenta o țintă și pentru Inter. Agentul mijlocașului italian al lui PSG, Donato Di Campli, a spus, potrivit Rai Sport, că chinezii din grupul Suning, care dețin clubul nerazzurro, se pregătesc să le facă francezilor o ofertă importantă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Un posibil transfer al lui Verratti la Inter ar putea avea însă loc în vară, conform lui Di Campli. Nu este pentru prima dată când acesta iese în presă pentru a vorbi despre plecarea italianului de la PSG. La finalul lunii octombrie, au apărut informații cum că agentul jucătorului s-a întâlnit cu conducătorii lombarzilor pentru a discuta o eventuală mutare a mijlocașului.
Zvonurile legate de o plecare a italianului de la Paris Saint-Germain s-au întețit, întrucât mijlocașul nu se află în cele mai bune relații cu noul antrenor al campioanei din Ligue 1, Unai Emery.
Pe lângă Chelsea, acolo unde e dorit de managerul Antonio Conte, și Inter, Verratti se mai află și pe radarul liderului din Serie A, Juventus.
Avantajul nerazzurrilor în lupta cu celelalte echipe ar putea fi investițiile masive pe care chinezii de la Suning vor să le facă în transferuri, în vara următoare, aceștia fiind dispuși să cheltuie 150 de milioane de euro pentru a-i aduce atât pe Verratti, cât și pe James Rodriguez de la Real Madrid. Astfel, mijlocașul italian ar putea deveni unul dintre cei mai scumpi jucători din lume, suma sa de transfer putând să se apropie de 100 de milioane de euro.
Etichete: chelsea , inter , marco verratti , donato di campli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...