Ce a spus Andrea Pirlo după ce Juventus a ajuns pe locul 4 în Serie A, la 12 puncte de Inter
articol scris de Digi Sport18.04.2021, 18:47
Juventus a pierdut pe terenul Atalantei, duminică, scor 0-1, în direct la Digi Sport 1. La final, Andrea Pirlo a spus că echipa lui nu merita să piardă.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Pirlo este de părere că o remiză ar fi fost rezultatul echitabil între Atalanta și Juventus, iar antrenorul nu consideră că s-a simțit absența lui Cristiano Ronaldo: "Am avut o posesie bună, am interpretat jocul așa cum trebuia, am fost agresivi și cred că meritam un punct. Dacă ne-a lipsit Ronaldo? Nu a marcat din întâmplare 25 de goluri în acest campionat. El se poate adapta foarte ușor la orice tip de meci, din această cauză este un campion. Cu toate acestea, ne-am descurcat bine și fără Cristiano.
Mai sunt șapte etape de disputat și trebuie să le câștigăm pe toate, ca să demonstrăm că avem atitudine. Am avut ghinion, dar și jucătorii trebuie să-și asume mai multe responsabilități pe teren. Trebuie să fim mai concreți", a spus Andrea Pirlo, la microfonul Sky Sports.
VIDEO Atalanta a învins Juventus după un gol marcat în minutul 87
Deși, în prima parte a partidei, ambele echipe și-au împărțit ocazii, singura care a reușit să marcheze a fost Atalanta. Malinovskiy a înscris, în minutul 87, cu un șut superb cu stângul din afara careului.
”Bătrâna Doamnă” a fost depășită de Atalanta în clasamentul din Serie A după acest rezultat. Juventus a ajuns pe locul 4 cu 62 de puncte, în timp ce echipa gazdă a avansat pe locul 3, cu 64 de puncte.
Etichete: juventus , atalanta , andrea pirlo , video serie a , antrenor juventus , atalanta juventus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...