Când va afla Eriksen dacă mai poate juca fotbal. Ultimele informații de la Milano
articol scris de Digi Sport28.07.2021, 15:50
Christian Eriksen se va întoarce la Milano săptămâna viitoare și va efectua o serie de teste și investigații.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Eriksen, legitimat acum la Inter, nu are în acest moment drept de joc în Serie A, din cauza dispozitivului electric montat pe inimă, ICD, care acționează ca un defibrilator. Football-Italia anunță că danezul va afla săptămâna viitoare dacă mai poate juca fotbal la cel mai înalt nivel.
În funcție de rezultatele obținute, Eriksen va afla dacă mai poate juca la cel mai înalt nivel. Medicii speră să afle și de ce jucătorul a suferit un stop cardio-respirator în meciul Danemarca - Finlanda de la EURO 2020.
Christian Eriksen nu are drept de joc în Serie A în acest moment
Medicul Francesco Braconaro a explicat care este situația lui Eriksen: "Nu putem să-i dăm drept de joc pentru nicio competiție oficială din Italia. Dacă acel dispozitiv va fi îndepărtat, iar el își va putea relua activitatea fără niciun pericol și fără restricții, doar atunci va putea juca din nou pentru Inter", a spus Braconaro, citat de Football-Italia.
Daley Blind are montat un dispozitiv similar, iar Ajax și naționala Olandei i-au dat drept de joc în aceste condiții, fără să fie nevoit să îndepărteze aparatul respectiv.
Legislația din Italia prevede reguli stricte în ceea ce privește condiția sportivilor, astfel că niciun atlet nu poate participa la competițiile oficiale dacă are nevoie de un asemenea dispozitiv, ICD.
Italienii sunt foarte precauți și după decesul lui Davide Astori, fostul căpitan al Fiorentinei, care a murit în somn, în martie 2018, la vârsta de 31 de ani.
Christian Eriksen și-a pierdut cunoștința în meciul Danemarca - Finlanda, de la EURO 2020
Meciul Danemarca - Finlanda, de la EURO 2020, a fost întrerupt în minutul 42 după ce mijlocașul Christian Eriksen a suferit un stop cardio-respirator.
Partida a fost întreruptă peste o oră și jumătate, până când starea de sănătate a lui Christian Eriksen s-a ameliorat. Mijlocașul danez a fost transportat la ”Rigshospitalet” din Copenhaga, de unde le-a transmis coechipierilor să intre pe teren și să continue partida.
Finlanda s-a impus în final cu 1-0, dar Danemarca a trecut peste episodul dramatic în următoarele meciuri și a fost eliminată de la EURO tocmai în semifinale, de către Anglia.
Etichete: inter , danemarca , eriksen , christian eriksen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...