Campioana Turciei revine pe pista Chiricheș! Fundașul român a fost dorit și în iarnă
20.05.2016, 15:22După un sezon în care n-a reușit să joace decât sporadic, ca rezervă fie a lui Albiol, fie a lui Koulibaly, Vlad Chiricheș speră că va avea un sezon mai bun în campionatul viitor. Napoli l-a transferat însă pe Lorenzo Tonelli, de la Empoli, pentru care a plătit 11,5 milioane de euro și, chiar dacă îl va pierde pe Koulibaly, curtat intens de Chelsea, situația lui Chiricheș nu pare să se schimbe foarte mult.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Prima ofertă a londonezilor pregătiți de Antonio Conte din sezonul viitor pentru fundașul senegalez a fost respinsă de Napoli, dar e de așteptat ca Chelsea să-și îmbunătățească propunerea.
În această situație, Vlad Chiricheș - deși a transmis prin intermediul impresarului său că vrea să rămână la Napoli - ar putea lua în calcul despărțirea de formația lui Maurizio Sarri, după doar un sezon. Interesată de transferarea fundașului român este din nou Beșiktaș Istanbul, noua campioană a Turciei. ”Vulturii” l-au ofertat și în iarnă pe internaționalul român, dar suma oferită - 5 milioane de euro, la pachet cu portarul Rafael Cabral - a fost considerată prea mică de napoletani.
Calificată automat în faza grupelor UCL, Beșiktaș trebuie să se întărească pentru a face față rigorilor Ligii Campionilor. Totodată, își permite să plătească mai mult pe fundașul pentru care Napoli a plătit 7 milioane de euro vara trecută.
Etichete: transfer , vlad chiriches , napoli , chiriches , besiktas , koulibaly , empoli , tonelli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...