Buffon, lăudat de Zoff, după ce i-a bătut recordul: "E mai talentat decât oricine"
12.03.2016, 14:50Juventus a câştigat cu 1-0 pe teren propriu în faţa lui Sassuolo, iar Gianluigi Buffon a stabilit un nou record de imbatibilitate în istoria bianconerilor - 926 de minute fără gol primit. Următorul obiectiv al portarului de 38 de ani este recordul all-time din Serie A TIM, deţinut de 22 de ani de Sebastiano Rossi (929 de minute fără gol primit).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Până atunci, Buffon l-a depăşit pe Dino Zoff, un alt mare portar al lui Juventus, care, până vineri seară, a deţinut recordul clubului - 903 minute fără gol primit, performanţă stabilită în sezonul 1972/73.
Campionul mondial din 1982 este încântat că recordul său a fost depăşit de Buffon şi spune că cifrele senzaţionale ale căpitanului bianconero dovedesc cât de puternică este campioana Italiei în acest moment.
"Niciodată nu m-au interesat recordurile. Ele sunt importante doar pentru că ajută echipa. Indiferent de perioadă, ceea ce contează este forţa echipei. Actualul Juventus poate câştiga al cincilea Scudetto consecutiv, ceea ce ar fi o performanţă incredibilă", a declarat Zoff, într-un interviu acordat Gazzettei dello Sport.
Deşi recunoaşte meritele lui Buffon, Zoff este convins că recordul aparţine mai curând echipei decât al lui Buffon: "La fel cum a fost mai mult al lui Juve decât al meu. Dar şi el ştie asta. Dacă trebuie să aperi cinci şuturi dificile în fiecare meci, probabil că aperi patru, dar la al cincilea primeşti gol".
Fostul selecţioner al squadrei azzurra crede că Buffon îi poate călca pe urme şi să continue să joace până la vârsta de 41 de ani.
"Are mai mult talent şi un fizic mai bun decât oricine, chiar şi decât Sebastiano Rossi. Nu este niciodată mulţumit. Nu pot fi sigur, dar din punct de vedere fizic arată că poate continua. Probabil că se simte chiar mai bine decât în urmă cu câţiva ani, dar aici e vorba de cicluri, perioade care nu depind de vârstă", a explicat Dino Zoff.
Etichete: serie a , juventus , record , gianluigi buffon , dino zoff
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...