Bonucci, nemulţumit de debutul la Milan! "Au fost discuţii în vestiar, dar vor rămâne acolo"
27.09.2017, 16:03Leonardo Bonucci a fost protagonistul unui transfer surprinzător, atunci când a trecut, în această vară, de la Juventus la Milan.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Totuşi, fundaşul de 30 de ani recunoaşte că nu are parte de startul pe care l-ar fi dorit pe San Siro, dar şi că spiritele s-au încins în vestiar, după înfrângerea cu Sampdoria (0-2).
"După meciul cu Sampdoria? Am fost supărat, dar ce am spus în vestiar trebuie să rămână acolo. Ţap ispăşitor? Nu mă simt aşa. Când am decis să vin la Milan, ştiam că vor fi suişuri şi coborâşuri.
Ştiam că voi câştiga mai puţin, dar prezenţa clubului este importantă. Ni s-a trimis un mesaj că nu putem să ne prostim în acest sezon. Milan trebuie să redevină Milan.
Nu sunt mulţumit de evoluţiile mele. Cele mai bune partide ale mele la Juventus au venit într-un sistem cu 3 fundaşi, dar am jucat în Europa şi în 4", a comentat fundaşul de 30 de ani.
Bonucci a ajuns la Milan în această vară pentru 40 de milioane de euro plus alte bonusuri. Considerat unul dintre cei mai buni fundaşi din lume, internaţionalul a bifat deja 9 prezenţe în tricoul rossonerilor, în care echipa lui a primit 9 goluri.
După primele 6 etape din Serie A, Milan a acumulat 12 puncte şi se află pe locul 6, la 6 puncte de liderul Napoli.
Internaţionalul italian a fost achiziţionat de Juventus Torino în vara anului 2010 de la AS Bari, pentru 15,5 milioane de euro.
Fundașul italian a mai evoluat în cariera sa la Inter, Treviso, Pisa, Genoa și Bari.
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...