Bianconerii se simt trădaţi după plecarea lui Pogba! "O să ne întâlnim când ne retragem"
05.09.2016, 14:35Paul Pogba a stabilit recordul istoric în materie de transferuri, după ce a plecat de la Juventus la Manchester United, în această vară, pentru 105 milioane de euro. Totuşi, bianconerii se simt trădaţi după decizia luată de francezul de 23 de ani.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
"Sunt sigur că îl voi vedea pe Paul când ne retragem", le-a spus Paulo Dybala reporterilor. Argentinianul, cel mai bun prieten al lui Pogba de la Torino, a fost dezamăgit de plecarea acestuia, mai ales că internaţionalul insistase că mai rămâne la Juve şi în sezonul viitor.
De asemenea, Dybala vorbise despre plecarea lui Pogba şi în vara ce tocmai s-a încheiat şi era sigur că, după o convorbire telefonică pe care o avusese cu mijlocaşul, acesta va rămâne la "Bătrâna Doamnă".
Andrea Agnelli, preşedintele lui Juventus şi Giuseppe Marotta, directorul general, nu au avut nicio intenţie de a-l vinde pe Pogba în această vară. Dimpotrivă, oficialii piemontezilor îi pregăteau un salariu mult mai consistent, faţă de cel de 4,5 milioane de euro, cât câştiga Paul în Serie A TIM.
Totuşi, campioana ultimelor cinci sezoane din Italia nu se putea apropia de salariul pe care îl câştigă Pogba pe Old Trafford: 17,7 milioane de euro anual.
Etichete: juventus , manchester united , paul pogba , pogba dybala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...