Bacca a refuzat Barcelona. Columbianul vrea la noua echipă a lui Emery, PSG
27.07.2016, 09:54Transferul unui nou atacant pare o misiune imposibilă pentru Barcelona în această vară. După ce par a fi ratat şansa de a-l aduce pe Kevin Gameiro şi au fost refuzaţi de Luciano Vietto, care a preferat Sevilla, catalanii primesc o nouă lovitură.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Carlos Bacca a refuzat şi el transferul la Barcelona, potrivit presei din Spania. Nu doar faptul că ar deveni rezerva de lux a trio-ului Messi - Suarez - Neymar l-a determinat pe Bacca să ia această decizie.
Atacantul Milanului visează să colaboreze din nou cu fostul său antrenor de la Sevilla, Unai Emery, care a preluat-o în această vară pe Paris Saint Germain şi ia în calcul să-l transfere pe columbian pe Parc des Princes.
Bacca a înscris 49 de goluri în cele două sezoane în care a fost antrenat de Emery la Sevilla, în care a cucerit şi două trofee Europa League.
Transferul lui Bacca la PSG ar depinde însă de plecarea brazilianului Lucas Moura de la campioana Franţei.
Milan e gata să îl vândă pe atacantul sud-american în vârstă de 29 de ani pentru aceeaşi sumă cu care l-a cumpărat anul trecut de la Sevilla: 30 de milioane de euro.
West Ham a oferit chiar în această vară această sumă, însă transferul a fost refuzat de columbian, care a motivat decizia prin faptul că îşi doreşte să joace la o echipă participantă în Liga Campionilor.
Şi Napoli s-a arătat interesată în ultimele zile de achiziţionarea lui Bacca, după ce a rămas fără golgeterul campionatului trecut din Serie A, Gonzalo Higuain, vândut la Juventus pentru 90 de milioane de euro.
Etichete: higuain , barcelona , psg , emery , bacca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...