Axel Witsel s-a înțeles cu AC Milan: ”Inițial, nu fusese convins, pentru că voia să joace în UCL”
09.07.2015, 10:23AC Milan, la fel ca rivala Inter, profită de această vară pentru a-și întări lotul cum nu au mai făcut-o în ultimii cinci ani. După Carlos Bacca (Sevilla), Andrea Bertolacci (AS Roma), Luiz Adriano (Șahtior), Simone Verdi (FC Torino) și Jose Mauri (Parma), rossonerii sunt aproape să-l transfere și pe mijlocașul belgian Axel Witsel, de la Zenit Sankt Petersburg.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mijlocașul de 26 de ani, cumpărat de Zenit în 2012, de la Benfica, cu 40 de milioane de euro, s-a înțeles deja cu AC Milan, rămânând doar ca cele două cluburi să ajungă la un acord privind suma de transfer.
”Jucătorul a spus Da ofertei de la AC Milan. Italienii au pregătit 20 de milioane de euro, dar Zenit vrea 30 de milioane”, a declarat impresarul jucătorului.
Italianul Riccardo Napolitano, agentul belgianului, a povestit în presa din țara natală, că inițial Witsel nu fusese convins de proiectul lui AC Milan, dar ulterior insistența rossonerilor l-a făcut să accepte.
”La început, Axel nu a fost convins de propunerea lui AC Milan, pentru că el voia un club care să joace în Champions League. Totuși, rossonerii au fost foarte insistenți și, în cele din urmă, jucătorul a spus da. Primul obstacol a fost, astfel, depășit.
Acum mai trebuie ca AC Milan să ajungă la un acord cu Zenit, care vor între 30 și 35 de milioane de euro pentru jucătorul lor. AC Milan a făcut o ofertă inițială de doar 20 de milioane de euro”, a mai explicat impresarul.
Axel Witsel mai are contract cu Zenit până în vara anului 2017.
Etichete: ac milan , transfer , zenit , axel witsel , 30 de milioane , mijlocas defensiv , 20 de milioane de euro , international belgian , intelegere , inchizator
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...