AS Roma a fost vândută! Tranzacție imensă în Serie A. Anunțul presei italiene
29.12.2019, 11:48AS Roma va avea un nou proprietar, în persoana lui Dan Friedkin. Negocierile au durat peste o lună, iar în ultimele 48 de ore, acestea au fost aproape neîncetate între James Pallotta și Dan Friedkin.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cu toate că Romapress anunță deja că tranzacția e ca și făcută, mai există totuși diferențe foarte mici între oferta lui Friedkin și solicitările lui Pallotta, însă e de așteptat ca toate actele să fie semnate în orele care urmează. Suma totală este în jur de 780 de milioane de dolari, bani în care nu intră însă și investiția pentru noul stadion.
Din această sumă, 270 de milioane reprezintă o parte a datoriei către Goldman Sachs, iar 150 de milioane vor fi folosite pentru recapitalizare.
Potrivit Calciomercato, Pallotta va părăsi Roma cu un profit în jur de 170 de milioane de dolari.
La începutul săptămânii, exista un oarecare pesimism în ceea ce privește termenul de perfectare a tranzacției, însă în orice caz, se dorește încheierea acesteia până la finalul anului, când toate actele urmează să fie finalizate și puse la punct. Lucrurile s-au mișcat însă repede, iar cel care a coordonat negocierile a fost Guido Fienga, directorul executiv al capitolinilor.
Conform sursei citate, magnatul american Dan Friedkin se află la una dintre reședințele sale, cea din Long Beach, California, acolo unde așteaptă "lumina verde" pentru a intra, legal, în posesia echipei. În momentul în care o va primi, va zbura direct la Roma.
"Este foarte aproape, e tot ce pot să spun", a declarat, pentru Romapress, o sursă din anturajul lui Friedkin.
Cine este Dan Friedkin, noul proprietar de la AS Roma
Dan Friedkin, în vârstă de 54 de ani, se află pe locul 187 în clasamentul alcătuit de Forbes al celor mai bogați oameni ai planetei, cu o avere totală de 4,3 miliarde de dolari.
Americanul este proprietarul Gulf States Toyota, conglomeratul care are drepturile exclusive de a comercializa marca Toyota în Texas, Arkansas, Louisiana, Mississippi și Oklahoma.
Friedkin este și investitor la Auberge Resorts, o companie de management în turism. Americanul are și o casă de film, care a produs, în 2017, "All The Money In The World".
Dan Friedkin este absolvent al Școlii de Artă și Știință, la Universitatea Georgetown. El are și un masterat în administrarea afacerilor, obținut la Universitatea Rice.
- 1927 este anul în care s-a înființat AS Roma.
- 14 trofee are AS Roma în palmares: 3 titluri în Serie A, 9 Cupe ale Italiei și două Supercupe ale Italiei.
Meciurile din Serie A se văd în continuare pe programele Digi Sport.
Etichete: as roma , james pallotta , dan friedkin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...