Arturo Vidal rămâne la Juventus! "Este un jucător fundamental pentru noi"
06.11.2014, 20:41Arturo Vidal a fost unul dintre cei mai doriți jucători din Europa în perioada de transferuri din această vară. Manchester United a fost clubul care l-a vrut cel mai mult pe chilianul de 27 de ani, pentru care, conform presei din Albion, "Diavolii Roșii" ar fi oferit nu mai puțin de 60 de milioane de euro.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Totuși, cel supranumit "King Artur" a semnat prelungirea contractului cu "Bătrâna Doamnă". După ce și-a revenit după accidentarea de la genunchi, mijlocașul este din nou unul dintre oamenii de bază al liderului din Serie A.
"Accidentarea l-a afectat în acest debut de stagiune. Acum este la 100% și atunci când e în formă maximă înseamnă că avem la dispoziție unul dintre cei mai buni jucători din lume. Are o înțelegere nouă cu Juve și acesta este un lucru fundamental pentru noi", a recunoscut managerul general al italienilor, Beppe Marotta.
Totuși, o ratare a internaționalului chilian îi poate costa scump pe "Bianconeri". La finalul meciului cu Olympiacos, transmis în direct de Digi Sport, Vidal a ratat un penalty și partida s-a terminat 3-2 pentru Juve. (VIDEO&DETALII) În cazul în care cele două echipe termină la egalitate de puncte Grupa A, Olympiacos va fi echipa care merge în "optimile" UEFA Champions League, după ce a bătut liderul din Italia, cu 1-0, în runda a treia.
Întâlnirea dintre Juventus și Parma din etapa a 11 din Serie A este în direct pe Digi Sport 1, duminică, de la ora 16:00.
Etichete: vidal , vidal juventus , vidal manchester united , vidal olympiacos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...