Exclusiv Anamaria Prodan ”joacă” tare! Suma pe care i-o cere lui Dennis Man. ”Când m-ai trădat, nu mai e cale de întoarcere”
articol scris de Digi Sport07.11.2021, 08:45
Anamaria Prodan (49 de ani) nu s-a împăcat deloc cu ideea că Dennis Man (23 de ani) a plecat de la FCSB la Parma, în luna ianuarie a acestui an, prin intermediul lui Ioan Becali.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Agentul FIFA i-a intentat un proces fotbalistului, de care se ocupă avocații, dar digisport.ro a aflat suma pe care o vrea de fapt Anamaria Prodan pentru a fi despăgubită, Concret, aceasta și-a propus să obțină suma de 500.000 de euro, dar nu numai atât de la internaționalul român.
Galerie Foto
Anamaria Prodan ”joacă” tare! ”Când m-ai trădat de multe ori, nu mai e cale de întoarcere”
Procesul dintre Anamaria Prodan și Dennis Man se află deja pe rol, după ce fotbalistul a decis să accepte oferta fostei grupări din Seria A prin intermediul vărului lui Gigi Becali.
”Nu mai am ce să discut! De acum se ocupă avocații. Când m-ai trădat de multe ori, nu mai e cale de întoarcere. Mă poți păcăli o dată, de două ori, dar nu mai mult. Dennis Man a fost învățat de familia Becali că nu este o problemă și că poate semna cu ei pentru o zi și că mai apoi rămâne cu mine.
Dar nu ai cum să rupi contractul”, a spus Anamaria Prodan pentru digisport.ro.
Agentul FIFA are drept obiectiv din acest proces, potrivit unor surse de-ale digisport.ro, obținerea sumei de 500.000 de euro, plus suma aferentă unui procent lunar de 10% din banii obținuți de Man în perioada FCSB.
Anamaria Prodan, investiție de cel puțin un milion de euro după despărțirea de Reghecampf! ”Este ceva unic!”
Altfel, Prodan, care se află în plin proces de divorț de Laurențiu Reghecampf (44 de ani) și este gata să se mărite din nou, a făcut recent o investiție de cel puțin un milion de euro.
Mai exact, Anamaria a investit în criptomoneda Superkoin, un business din care speră să obțină și mai mulți bani.
”Suntem mândri că am pus prima piatră de temelie a acestei monede virtuale, iar mândria și mai mare este că este făcută de un român și promovată aici (n.r. - Dubai) de Eduard Irimia!
Să ajungi aici, să faci un eveniment de grandoarea asta și să ai ca invitați familia regală și șeicii din Dubai este ceva unic!”, a spus Prodan.
Impresara, care se află acum în proces cu Dennis Man după transferul jucătorului de la FCSB la Parma, este convinsă că afacerea în care a investit este una de mare succes.
”Aici sunt multe oportunități. Acum am tot timpul din lume să mă ocup de așa ceva, pentru că trebuie să fac avere pentru copiii mei. Așa cum mama mea a făcut. (…) Sunt primul investitor, un milion de euro!
Este o monedă în care eu cred. O monedă la care am asistat de la facere, o monedă care îți oferă un payback cumva. O monedă pe bază de piramide, dar care niciodată nu o să se prăbușească. Trăim în secolul acesta, încet-încet lumea se mută în virtual și trebuie să ținem pasul”, a mai spus Anamaria Prodan, pentru Click.
Etichete: ioan becali , anamaria prodan , dennis man , proces dennis man anamaria prodan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...