Allegri vrea să revină la Juventus, dar propune o revoluție în echipă. Ronaldo a fost motivul plecării sale în 2019
articol scris de Digi Sport28.04.2021, 15:52
Vestea că Massimiliano Allegri ar putea reveni la Juventus prinde din ce în ce mai mult contur. Însă tehnicianul care a câștigat 5 titluri la rând cu Juve a cerut să fie lăsat să facă o adevărată revoluție la echipă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Aceasta ar putea fi o șansă mare și pentru românul Radu Drăgușin, mai ales că tehnicianul italian este hotărât să dea o șansă și tinerilor din echipă. Potrivit publicației Gazzetta dello Sport, Allegri este văzut drept omul potrivit pentru a readuce gloria la echipă.
Massimiliano Allegri a pus condiții pentru a reveni la Juventus
Pe lângă Drăgușin, Allegri ar urma să reconstruiască echipa alături de jucători precum Matthijs de Ligt, Federico Chiesa, Dejan Kulusevski, Alvaro Morata, Kingsley Coman, Moise Kean sau Arthur Melo.
În plus, conform sursei citate, pe Allegri nu-l deranjează să-l folosească în continuare pe Bentancur în mijlocul terenului, iar Dybala ar urma să fie punct fix în atac. Pe lângă asta, italianul de 53 de ani nu s-ar opune vânzării lui Aaron Ramsey și Adrien Rabiot.
În plus, înainte să plece, Allegri a cerut directorului sportiv Fabio Paratici și vicepreședintelui Pavel Nedved același lucru, adică să fie lăsat să reconstruiască echipa, plus un aspect foarte important: să scape de Cristiano Ronaldo.
Iar conducerea nu ar spune nu, mai ales că starul portughez are cel mai mare salariu din Italia, iar echipa nu îi mai poate susține plata remunerației.
Cristiano Ronaldo joacă la Juventus din iulie 2018, când a fost adus de la Real Madrid pentru 117 milioane de euro.
Sub comanda lui Allegri, Cristiano Ronaldo a câștigat un titlu cu Juventus în sezonul 2018-2019, primul pe care starul portughez l-a avut la italieni, după transferul de la Real.
Massimiliano Allegri a câștigat 11 trofee cu Juventus
Allegri a cerut și întăriri, iar unul dintre cei doriți de el este Manuel Locatelli, coleg cu Chiricheș la Sassuolo.
Interesant este că, pe lângă tineri, Allegri se va baza în continuare și pe veteranul Giorgio Chiellini, pe care îl consideră unul dintrer "soldații" săi, chiar dacă are 36 de ani. Astfel, deși se zvonea că ar putea pleca la echipa lui Beckham, Inter Miami, fundașul ar putea continua totuși la "Bătrâna Doamnă" dacă va reveni Allegri.
După plecarea lui Allegri, Juve l-a numit pe Maurizio Sarri, care a câștigat al nouălea titlu consecutiv pentru "Bătrâna Doamnă", însă după un singur sezon, Sarri a fost înlocuit cu Andrea Pirlo. Acesta are însă un sezon prost pe banca italienilor, care se află acum pe locul 4, poziție care duce în Champions league, însă pe care riscă să o piardă pe final de sezon.
Pirlo mai are însă la dispoziție 5 etape din Serie A, plus finala Cupei Italiei, singurul trofeu pe care îl mai poate câștiga Juve în acest sezon. Va întâlni Atalanta în finala de pe 5 mai.
Până și apropiații lui Allegri îl cam dau de gol că poate reveni la Juve. Recent, unul dintre colaboratorii săi, Aldo Dolcetti, a avut o postare în culorile lui Juve, iar mentorul lui Allegri, Giovanni Galeone, a spus că nu exclude o astfel de revenire.
Massimiliano Alllegri a antrenat Juventus din iulie 2014 până în iunie 2019. Allegri a cucerit titlul în Serie A atât cu Milan, cât și cu Juventus. Alături de ”Bătrâna Doamnă”, italianul a câștigat de cinci ori campionatul. De asemenea, Allegri a dus-o pe Juventus de două ori în finala Champions League, în 2015 și 2017, pierzând însă de fiecare dată.
Etichete: juventus , massimiliano allegri , antrenor juventus , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...