Ajuns la 40 de ani, Buffon a făcut bilanțul: "Sunt două meciuri pe care aș vrea să le rejoc"
29.01.2018, 10:44Gianluigi Buffon a împlinit în weekendul trecut 40 de ani și peste 22 dintre ei i-a petrecut apărând poarta Parmei, a lui Juventus sau a naționalei Italiei. A strâns în total peste 800 de meciuri și a închis poarta într-o mare parte dintre ele.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Veteranul dintre buturile lui Juventus are însă două partide pe care și-ar dori să le rejoace. Este vorba de dueluri pe care le-a disputat cu trofee pe masă: finala Ligii Campionilor din 2017 și finala Campionatului European din 2012.
"Sunt două momente pe care le regret și două meciuri pe care aș vrea să le rejoc. Este vorba despre finala Ligii Campionilor pe care am pierdut-o în fața lui Real Madrid (1-4) și finala cu Spania de la Euro 2012 (0-4). Au fost singurele meciuri în care nu am arătat pe teren calitățile și caracteristicile lui Juventus și ale naționalei Italiei" a recunoscut Buffon într-un interviu acordat presei din Italia.
Buffon a debutat în Squadra Azzurra în urmă cu două decenii, cu ocazia unui meci de baraj: împotriva Rusiei la Moscova, când l-a înlocuit pe Gianluca Pagliuca, accidentat. El a adunat de atunci 175 de selecţii, fiind mai întâi rezervă, apoi titular iar în ultimii ani căpitanul naţionalei Italiei, cu care a câştigat Cupa Mondială în 2006.
Gianluigi Buffon a ajuns la Juventus în 2001, fiind transferat de la Parma pentru uriaşa sumă de 52 de milioane de euro. Cu Juve, acesta a câştigat 8 titluri în Serie A TIM, trei Cupe ale Italiei şi cinci Supercupe, fiind campion mondial cu Italia, în 2006.
Deși nu ia în calcul încă retragerea din activitate, Buffon a vorbit și despre viitorul său, unul care va fi probabil legat de fenomenul în care și-a petrecut mai bine de jumătate de viață.
"Mă văd activând în fotbal și după ce voi renunța la cariera de jucător pentru că fotbalul a făcut mereu parte din viața mea. Nu pot să știu de acum dacă voi fi antrenor, director sportiv sau voi ocupa o altă funcție. În momentul în care voi renunța la carieră voi avea nevoie de 5-6 luni de pauză în care să-mi limpezesc gândurile" a mai spus Buffon.
Etichete: juventus , fotbal , buffon , gianluigi buffon juventus , buffon regrete
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...