Adrien Rabiot a bătut palma cu Juventus. Va primi zece milioane de euro la semnătură
18.06.2019, 16:30Adrien Rabiot e aproape să-şi găsească o nouă echipă. Mijlocaşul francez a bătut palma cu Juventus, potrivit El Chiringuito.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fotbalistul în vârstă de 24 de ani a acceptat contractul pe cinci ani propus de campioana Italiei, care i-a oferit un salariu de şapte milioane de euro pe sezon.
"Bianconerii" îi vor plăti lui Rabiot şi o primă de instalare consistentă, de zece milioane de euro, având în vedere că francezul va sosi liber de contract.
Adrien Rabiot fusese anunţat ca şi transferat la Barcelona
Adrien Rabiot a refuzat în mai multe rânduri să semneze un nou contract cu Paris Saint Germain, în condiţiile în care actuala înţelegere expiră în vară. Parizienii nu l-au mai folosit din acest motiv din decembrie 2018, iar presa spaniolă a speculat că "internaţionalul" francez va ajunge la Barcelona din sezonul viitor.
Rabiot are 227 de meciuri şi 24 de goluri pentru PSG, în toate competiţiile. A jucat doar la Paris, cu excepţia unei jumătaţi de an în care a fost împrumutat la Toulouse, în 2013.
Manchester United este un alt club care şi l-a dorit pe Adrien Rabiot din sezonul viitor.
Rabiot a ratat transferul la Barcelona din cauza mamei sale
La un moment dat, Rabiot chiar s-a înțeles cu Barcelona, însă totul a picat după ce a intervenit mama sa, Veronique, care îi este și agent, iar zvonurile susțin că cerințele au fost exagerate, ceea ce i-a înfuriat pe catalani. Barca nu a mai stat prea mult pe gânduri și s-a reorientat rapid, în locul lui Rabiot fiind adus Frenkie de Jong pentru 75 de milioane de euro, plus alte 11 drept bonusuri.
După acele negocieri, mama lui Rabiot s-a contrat și cu oficialii lui PSG, susținând că fiul său este "ținut ostatic" și "tratat ca un prizonier". La acea vreme, directorul sportiv al parizienilor, Antero Henrique, s-a supărat după ce Rabiot a fost filmat într-un club, petrecând, după ce echipa sa fusese eliminată de Manchester United din optimile Ligii Campionilor.
Rabiot a fost trimis atunci la echipa a doua. Antrenorul Thomas Tuchel s-ar fi plâns la acea vreme că nu îl poate folosi pe Rabiot din această cauză.
Etichete: juventus , fc barcelona , paris saint germain , adrien rabiot
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...