Adrian Mutu, numit "trădător" în presa din Italia
articol scris de Digi Sport14.09.2022, 19:51
Antrenorul Rapidului, Adrian Mutu (43 de ani), a fost inclus într-un clasament al celor mai tari transferuri făcute de Juventus în perioada de iarnă.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Adrian Mutu, numit "trădător" în presa din Italia
Numai că, într-o analiză făcută de publicația Juvedipendenza, Mutu este numit "trădător", iar sursa citată a menționat și motivul.
"Unul dintre cei mai importanți jucători ai generației sale este, fără îndoială, românul Adrian Mutu, care a sosit în Italia la o vârstă foarte fragedă, în tricoul lui Inter, iar apoi a reușit, într-o perioadă scurtă de timp, să devină un jucător fabulos la Verona și Parma", scrie Juvedipendenza.
Însă doar aceasta este partea pozitivă despre fostul atacant.
"După scandal, nimeni nu îl mai voia pe Mutu, așa că puțină recunoștință nu strica"
"Juve l-a salvat pe Mutu de la colaps, dar el a trădat. La acel moment, în consecință, era important pentru Juventus să aibă în echipă un jucător de mare clasă, așa cum era fostul băiat de la Verona, iar rolul său de 'aghiotant' al lui Del Piero era de un nivel superior absolut.
Într-o linie ofensivă care îi includea, de asemenea, pe David Trezeguet și Zlatan Ibrahimovic, Mutu a reușit, totuși, să strălucească și să fie un jucător potrivit pentru a intra în joc la acea vreme.
Dar din nefericire, în 2006, totul s-a schimbat. Scandalul Calciopoli a dus la retrogradarea lui Juventus în Serie B, iar Adrian nu a avut absolut nicio intenție de a rămâne să-și continue cariera în divizia secundă și astfel, a cerut transferul la Fiorentina.
Era, cu siguranță, o decizie foarte problematică, care a creat multă vâlvă, pentru că, în final, Juve era adevărata salvatoare a românului, întrucât, după scandal, nimeni nu îl mai voia, așa că puțină recunoștință nu strica", se arată în sursa citată.
- Mutu a ajuns la Juventus în ianuarie 2005.
Adrian Mutu, 103 goluri în Serie A
Adrian Mutu s-a retras din cariera de jucător în iulie 2016, de la ASA Tg. Mureș.
Pe 12 iunie 2022, Mutu a jucat un meci de retragere, în care au evoluat staruri uriașe.
Mutu a jucat la 6 echipe din Serie A și a marcat 129 de goluri, în total. Dintre acestea, 103 goluri au fost doar în Serie A, în 271 de meciuri jucate.
- Fiorentina: 143 de meciuri oficiale, 69 de goluri și 27 de pase decisive
- Verona: 63 de meciuri oficiale, 17 goluri și 5 pase decisive
- Juventus: 46 de meciuri oficiale, 11 goluri și 8 pase decisive
- Parma: 36 de meciuri oficiale, 22 de goluri și 13 pse decisive
- Cesena: 29 de meciuri oficiale, 8 goluri, 2 pase decisive
- Inter: 14 meciuri oficiale, două goluri și o pasă decisivă
Etichete: juventus , adrian mutu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...