Adrian Mutu a vorbit sincer despre greșelile din trecut: "Înveți foarte mult așa". Cum își ocupă timpul în carantină
02.04.2020, 09:46Selecționerul reprezentativei U21, Adrian Mutu, a vorbit pentru Radio Toscana despre aventura sa la Fiorentina și deciziile proaste pe care le-a luat de-a lungul carierei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Adrian Mutu spune că ar fi trebuit să-și încheie cariera la Fiorentina, dar în același timp spune că deciziile luate de-a lungul timpului l-au ajutat să formeze ca om: "Această pandemie va schimba lumea. Italienilor le transmit să rămână uniți, să reziste. Eu mă joc cu fiul meu în fiecare zi, gătesc, fac exerciții. Mereu am fost atent la ce mănânc, de când m-am retras m-am îngrășat cu numai 3 kg.
Vreau să-l studiez pe Gian Piero Gasperini, e incredibil ce a reușit la Atalanta.
Adrian Mutu: "Puteam să fac alegeri mai bune, dar am învățat foarte mult din greșeli"
Cea mai frumoasă amintire de la Fiorentina rămâne al doilea gol marcat cu PSV, în Cupa UEFA. În acei ani puteam să jucăm de la egal la egal cu Liverpool, Everton sau Lyon. Numai Barcelona era de neoprit, aveau o echipă mult prea bună atunci.
De-a lungul carierei puteam să fac alegeri mai bune, dar nu știu dacă aș mai fi fost astăzi persoana care sunt. Înveți foarte mult din alegerile greșite. Cred că cel mai bine ar fi fost dacă jucam la Fiorentina până la finalul carierei", a spus Mutu, conform sursei citate.
Adrian Mutu a fost un jucător uriaș pentru fotbalul românesc
Mutu a fost transferat de Inter în 1999, de la Dinamo, iar la scurt timp a devenit celebru în Italia: "Uriaș ca fotbalist. La 19 ani s-a bătut cu Maldini. Tu îți dai seama? A dat gol cu Milan, în Cupă, și s-a luat la bătaie cu Maldini", a spus Giovanni Becali, la Digi Sport Matinal.
Desemnat de patru ori cel mai bun fotbalist al României, Adrian Mutu a fost campion în Liga 1 cu Dinamo, în sezonul 1999/2000, şi a cucerit de două ori titlul în Serie A, alături de Juventus, însă acestea au fost revocate, în urma scandalului Calciopoli.
Adrian Mutu a evoluat pentru Fiorentina în perioada 2006-2011
Cu echipa naţională, la care a evoluat de 77 de ori, a participat la două ediţii ale Campionatului European, în 2000 şi 2008. Adi Mutu este golgheterul all-time al echipei naţionale, cu 35 de reuşite, fiind la egalitate cu Gheorghe Hagi. Mutu este singurul fotbalist român care a depăşit cota 100 de goluri marcate în Serie A TIM - 103.
- Mutu a evoluat în 143 de meciuri pentru Fiorentina și a marcat 69 de goluri.
De-a lungul carierei, Mutu a evoluat pentru FC Argeş, Dinamo, Inter Milano, Verona, Parma, Chelsea, Juventus, Fiorentina, Cesena, Ajaccio, Petrolul, Pune City și ASA Tg. Mureș.
Etichete: adrian mutu , adrian mutu fiorentina , pandemie coronavirus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...