Video Acum e clar: Jose Mourinho și-a anunțat decizia printr-un gest făcut în fața fanilor Romei!
articol scris de Digi Sport05.06.2023, 09:32
Jose Mourinho (60 de ani) a fost subiectul mai multor zvonuri în ultima perioadă, potrivit cărora va pleca de la AS Roma.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Zvonurile au fost alimentate de portughezul însuși, care a a avut un discurs dur după finala Europa League, pierdută în fața Sevillei, și s-a arătat nemulțumit de condițiile de la Roma.
Jose Mourinho rămâne la AS Roma
Lucrurile par, însă, că s-au calmat, iar după ultimul meci al sezonului, AS Roma - Spezia 2-1, Jose Mourinho a anunțat că rămâne.
În timp ce se îndrepta către vestiare, Jose Mourinho a trecut prin fața unui grup de suporteri care îi striga numele. Portughezul i-a salutat pe fani, apoi a făcut un semn din mână prin care le-a transmis că va continua la AS Roma.
Dacă Jose Mourinho rămâne la AS Roma, PSG, clubul despre care s-a scris că îl vrea pe portughez, s-a reorientat și îl vrea pe Julian Nagelsmann, ultima dată la Bayern Munchen.
AS Roma va juca din nou în Europa League
AS Roma a încheiat pe locul șase sezonul de Serie A și va juca pentru al doilea an consecutiv în Europa League, competiție în finala căreia a ajuns în această stagiune, pierdută în fața Sevillei la loviturile de departajare.
Campionatul în Italia a fost câștigat de Napoli, iar Lazio, Inter și AC Milan s-au calificat în grupele UEFA Champions League.
Alături de AS Roma, s-a calificat în Europa League și Atalanta, în timp ce Juventus va juca în Conference League.
La celălalt pol, Sampdoria și Cremonese au retrogradat, în timp ce Spezia și Verona vor juca barajul de menținere.
Etichete: jose mourinho , as roma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...