Acordul dintre Radu Drăgușin și Genoa, dezvăluit în presa din Italia! Cum poate pleca fundașul român la o altă echipă
articol scris de Digi Sport16.11.2023, 17:59
Radu Drăgușin (21 de ani) este cel mai bine cotat fotbalist român (10 milioane de euro), iar evoluțiile sale de la Genoa, dar și de la echipa națională au atras atenția unor cluburi importante din străinătate.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cluburi din Premier League și Serie A sunt interesate de fundașul român, iar printre acestea se numără Brighton, Newcastle, Tottenham, AC Milan, Inter sau AS Roma.
Acordul dintre Radu Drăgușin și Genoa
Italienii de la TuttoMercatoWeb vorbesc despre un ”gentlemen agreement” între fundașul echipei naționale a României și echipa sa de club. Drăgușin a devenit rapid un om de bază în angrenajul lui Alberto Gilardino, iar Genoa nu vrea să renunțe ușor la fundașul de 21 de ani.
Se pare că Radu Drăgușin s-a decis și va semna curând un nou contract cu Genoa, valabil până în anul 2028, dar cele două părți s-au înțeles ca, în cazul în care pentru fundașul român va veni o ofertă în jurul sumei de 30 de milioane de euro, acesta să fie lăsat să plece.
Cifrele lui Radu Drăgușin
Radu Drăgușin are nouă selecții la echipa națională a României. Fundașul român a evoluat în 14 partide în echipamentul celor de la Genoa în acest sezon, dintre care 12 în Serie A și două în Cupa Italiei.
Un gol și un assist a reușit Radu Drăgușin în acest sezon pentru Genoa.
Cota de piață a lui Radu Drăgușin este de 10 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Etichete: inter , ac milan , transfer , tottenham , genoa , brighton , acord , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...