AC Milan se gândește să-l vândă pe Balotelli din cauza comportamentului său
27.09.2013, 11:48AC Milan traversează un start de sezon slab, asemănător cu cel de anul trecut.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
După 5 etape, rossonerii au strâns doar 5 puncte și au o singură victorie în Serie A - 3-1 împotriva lui Cagliari.
Omul decisiv pentru Milan în 2013 a fost Mario Balotelli, cel care a marcat nu mai puțin de 16 goluri după transferul din luna ianuarie, de la Manchester City.
Cu toate acestea, atacantul are de suferit din cauza comportamentului său ieșit din tipare. Ultima pățanie a lui SuperMario i-a supărat pe șefii lui AC Milan, iar conform Corriere della Sera, aceștia se gândesc să îl vândă în iarnă pe italian, în cazul unei oferte bune pentru ambele părți.
În partida de acum o săptămână, de pe teren propriu cu Napoli, jucătorul lui AC Milan a comis-o imediat după fluierul final.
Balotelli l-a încolțit pe arbitrul central Luca Banti și i-a reproșat că nu a acordat două lovituri de la 11 metri în favoarea echipei sale. Gestul i-a adus cel de-al doilea cartonaș galben, pentru proteste, dar el nu s-a oprit aici și a continuat să îl jignească pe central, fiind cu greu potolit de coechipieri. (VIDEO AICI)
În urma vizionării imaginilor, Comisia de Disciplină a Federației Italiene l-a suspendat pe Mario pentru trei meciuri, iar clubul a decis să nu înainteze nicio contestație la acea hotărâre.
20 de milioane de euro a plătit AC Milan pentru transferul lui Balotelli de la Manchester City și nu vrea să îi dea drumul fără să își recupereze investiția
Etichete: ac milan , mario balotelli , transferuri ac milan , balotelli ac milan , transferuri serie a , ac milan napoli 1-2 video , incidente ac milan napoli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...