A fost publicată discuția dintre arbitri la ”cea mai mare eroare din istoria VAR”: ”Mingea!”
articol scris de Digi Sport27.03.2022, 09:41
Partida dintre Torino și Inter din etapa cu numărul 29 din Serie A s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, și a fost marcată de un eveniment petrecut în minutul 36.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Nerazzurii" au smuls un punct in extremis în minutul 90+3, grație golului marcat de Alexis Sanchez, dar o altă fază a fost discutată intens după meci. Cu aproximativ 10 minute înainte de finalul primei reprize, la scorul de 1-0, Belotti a căzut în careu după un duel cu Ranocchia. Centralul Marco Guida a considerat că intervenția fundașului lui Inter a fost regulamentară și jocul a continuat chiar și în urma intervenției din camera VAR.
Galerie Foto
A fost publicată discuția dintre arbitri la ”cea mai mare eroare din istoria VAR”: ”Mingea! Mingea!”
La o săptămână și jumătate după eveniment a fost publicată discuția dintre Davide Massa, oficialul VAR de la acea partidă și centralul Guida. ”Mingea! Mingea! Da, a atins mingea, continuă jocul”, i-a transmis Massa colegului său, potrivit Tuttosport, iar meciul a mers mai departe.
”Cel din cabina VAR ar fi trebuit să se uite mai atent la imagini. A fost o eroare gravă, dar nu vom pierde un arbitru atât de bun pentru asta”, a declarat Gianluca Rochhi, omul care face delegările de arbitri în Serie A.
VIDEO Faza controversată din Torino - Inter 1-1
Imediat după joc, presa din Italia ”a luat foc”. "Cea mai mare eroare din istoria VAR. A fost 11 metri incontestabil. Greșeala imensă, fără dubii că Guida și Massa vor fi suspendați. Dublă gafă, ambii vor fi sancționați!", a scris Gazzetta dello Sport, care a acordat nota 4 întregii brigăzi de arbitri.
"Decizia se putea lua fără probleme în timp real, fără ajutorul VAR. Nu există scuze. Au fost un dezastru, penalty-ul se vedea și de pe Lună. Greșeala asta va purta numele lui Massa, Asociația Arbitrilor este un faliment", a scris și Corriere dello Sport.
"Scandalos!", a titrat și Tuttosport, care i-a acordat centralului Marco Guida nota 0 (zero!).
Etichete: torino inter , var serie a , eroare var , discutie var , arbitri serie a
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...