Scrisoare de protest a Rapidului. Giuleștenii cer intervenția imediată a FRF
13.09.2018, 14:11Rapid se confruntă cu o problemă neobișnuită în Liga a 3-a și cere de urgență ajutorul Federației Române de Fotbal, în caz contrar urmând a se adresa UEFA. Giuleștenii au trimis o scrisoare deschisă către Casa Fotbalului în care cer să se intervină asupra felului în care echipele adverse blochează accesul fanilor giuleşteni, la meciurile din deplasare.
SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Cei de la Rapid susţin că echipele adverse pun preţuri chiar şi de 50 de lei pentru un bilet, pentru fanii echipei oaspete, deşi vorbim despre Liga a 3-a. În plus, rapidiştii se plâng şi de faptul că, de multe ori, primesc un număr mult prea mic de bilete. În cazul în care FRF nu le va rezolva problema, giuleştenii anunţă că vor trimite o scrisoare deschisă şi la UEFA.
"NOUĂ NE PASĂ DE FOTBAL
FC Rapid București se adresează Federației Române de Fotbal, având convingerea că forul conducător al fotbalului poate direcționa Sportul Rege către cei cărora le este destinat încă de la apariție: suporterii.
Analizând strict statistica meciurilor este lesne de constatat, din punct de vedere cifric, că Rapid aduce la stadionul Giulești o medie de spectatori cu mult peste majoritatea formațiilor din Liga I, iar echipa noastră este urmată permanent la partidele din deplasare de un numeros contingent de fani.
Ținem să tragem un semnal de alarmă legat de modul în care sunt tratate de către adversari întâlnirile cu Rapid, aflată în postura de oaspete, mod care îngrădește inacceptabil accesul fanilor la partidele favoriților.
Este strigător la cer ca prețul unui bilet la Liga a III-a să ajungă la 50 lei, în contextul în care tot în România, la o partidă din competițiile europene tichetul de acces a fost de 10 lei. La fel de ciudată ne pare și repartizarea biletelor la meciurile pe care le disputăm în deplasare, într-un număr infim comparativ cu numărul de suporteri dornici să fie prezenți.
Știm că ni se va răspunde că aceste decizii sunt acoperite de regulamente și cluburile au propria politică de ticketing. Nu trebuie uitat însă că FC Rapid București reprezintă un brand puternic în fotbalul românesc, prezența în Liga a III-a este doar una de tranziție, iar din punct de vedere logistic, administrativ, de imagine și activitate a suporterilor ne situăm peste multe grupări din Liga I. Faptul că meciurile Rapidului de acasă sunt transmise în direct în zile și la ore cu rating maxim reprezintă o dovadă a interesului pe care îl atrage brandul Rapid. Suntem convinși că prezența echipei Rapid și a suporterilor rapidiști pe stadioane ale Ligii a III-a mai mereu goale poate constitui un motiv de mândrie și sărbătoare pentru localnicii care au astfel posibilitatea de a admira o echipă care nu cu foarte mult timp în urmă elimina din Europa formații celebre precum Feyenoord sau Hamburg.
Lansăm un apel către FRF de a lua măsuri de ordin organizatoric pentru a reda suporterilor fenomenul fotbal și dreptul de a-și urmări favoriții din tribune. Fotbalul fără spectatori nu are nici sens, nici rost. Tot statisticile sunt cele care certifică faptul că Rapid a adunat în tribune 40.000 de suporteri la un meci din Divizia B și 36.000 recent, în Liga a IV-a.
Redați fotbalul suporterilor! Fanii rapidiști refuză să își urmărească favoriții doar din fața televizoarelor preferând tribunele, indiferent dacă meciurile se dispută la Rotterdam, Hamburg, Făurei sau Chișcani.
Dacă demersul nostru nu va avea nici un ecou, vom trimite o scrisoare deschisă la UEFA.
Pentru că nouă ne pasă de fotbal!", este comunicatul emis de FC Rapid.
Rapid evoluează anul acesta în Seria a 2-a a Ligii a III-a, unde ocupă primul loc în clasament, cu 7 puncte după primele trei partide. Trupa antrenata de Constantin Schumacher joaca și in Cupa României, unde s-a calificat recent în 16-imile de finală.
Etichete: suporteri rapid , rapid frf , rapid comunicat , rapid liga 3
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele rus Vladimir Putin nu a atins niciunul dintre obiectivele sale strategice în Ucraina...