Rangers, prima decizie după încheierea campionatului! Ce vor să facă scoțienii cu Ianis Hagi
19.05.2020, 15:45Glasgow Rangers, vicecampioana Scoţiei, este hotărâtă să-l cumpere pe fotbalistul român Ianis Hagi, care a fost împrumutat la sfârşitul lui ianuarie de la echipa belgiană Racing Genk, scrie ziarul Het Belang van Limburg.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ianis Hagi a venit în vara anului trecut la Genk, unde nu a reuşit să se impună, şi a fost împrumutat până la finalul sezonului la Rangers, la care a avut evoluţii bune. Echipa scoţiană, antrenată de fostul mare jucător englez Steven Gerrard, vrea să-l păstreze pe mijlocaşul român şi este gata să cheltuiască pentru acest lucru.
Rangers trebuie să plătească cinci milioane de euro
Genk a plătit în jur de 4 milioane de euro pentru internaţionalul român, iar Rangers ar trebui acum să dea 5 milioane de euro. Cele două cluburi negociază în legătură cu modalităţile transferului, potrivit cotidianului citat.
Cluburile din Scoţia au votat luni încheierea sezonului din cauza pandemiei de COVID-19. Celtic Glasgow a fost declarată campioană, iar marea rivală Rangers a ocupat locul 2.
Ianis Hagi a avut şapte apariţii în campionat şi două în Cupa Scoţiei la Rangers, pentru care a evoluat şi în trei meciuri din Europa League.
Agerpres.
Etichete: rangers , ianis hagi , genk
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...