Rangers a pregătit deja înlocuitorul lui Ianis Hagi! Are peste 50 de goluri la 21 de ani și e comparat cu Arjen Robben
articol scris de Digi Sport22.12.2021, 09:34
Ianis Hagi (23 de ani) o poate părăsi pe Rangers în acestă iarnă, dacă una dintre echipele interesate de el face o ofertă pe placul scoțienilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Formația de pe Ibrox Stadium și-ar dori aproximativ 20 de milioane de euro în schimbul său, iar nume precum Lyon, Sevilla sau Aston Villa sunt suficient de bogate pentru a o plăti.
Rangers vrea să îl înlocuiască pe Ianis Hagi cu Andreas Skov Olsen, în cazul plecării românului
Rangers a pregătit și un înlocuitor pentru mijlocașul român, în cazul în care șeptarul chiar ar părăsi echipa în iarnă. Conform presei britanice, alesul este Andreas Skov Olsen, fotbalistul lui Bologna.
Jucătorul de 21 de ani este internațional danez și a jucat deja 67 de meciuri oficiale în primul eșalon italian. În cariera sa, el a marcat deja 54 de goluri, record impresionant pentru vârsta sa fragedă.
Skov Olsen joacă de obicei în banda dreaptă și are tendința de a intra în centru și șuta precis cu piciorul stâng, stilul său fiind asemănat cu cel al legendarului olandez Arjen Robben.
- 6,5 milioane de euro este cota lui Andreas Skov Olsen, exact ca cea a lui Ianis Hagi, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Plecarea lui Ianis Hagi de la Rangers, asemănată cu cea a lui Virgil van Dijk de la Celtic
Posibila plecare a lui Hagi de la Rangers a fost comparată în Scoția cu cea a lui Virgil van Dijk (30 de ani) de la eterna rivală, Celtic. În vara lui 2015, fundașul olandez a fost lăsat să plece la Southampton în schimbul a aproximativ 16 milioane de euro, iar de atunci a devenit unul dintre cei mai buni apărători din lume.
Noel Whelan, fost fotbalist și actual analist sportiv în Scoția, a explicat că Rangers va fi nevoită să renunțe la Hagi așa cum a făcut-o și Celtic în cazul fundașului care joacă astăzi la Liverpool. În 2015, "celții" l-au vândut pe van Dijk din nevoie de bani, deoarece clubul adopta o strategie prin care se autofinanța, iar asta ar face și Rangers în prezent.
"Rangers trebuie să vândă jucători ca el pentru a fi autosustenabilă. Asta a fost valabil și pentru Celtic, nu doar pentru Rangers. Chiar dacă sunt niște giganți în Scoția și binecunoscuți în Europa, am văzut de-a lungul anilor că cei de la Celtic aleg mereu să facă profit cu cei mai buni jucători ai lor.
Procesul de recrutare este crucial pentru ei și la fel e la Rangers. Îi cumpără, îi educă, îi cresc - dar când e timpul potrivit, îi vând mai departe. Fix așa s-a întâmplat și cu van Dijk la Celtic. E pur și simplu felul în care merge lumea astăzi.
Banii vorbesc și dacă te numești Rangers sau Celtic, pur și simplu ele nu pot concura cu echipele din Premier League în acest moment", a explicat Noel Whelan, conform footballinsider247.
Etichete: bologna , rangers , ianis hagi , andreas skov olsen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...