Presa din Scoția a schimbat tabăra! Rangers, pusă la zid după hattrick-ul marcat de Ianis Hagi
articol scris de Digi Sport11.08.2024, 10:46
Ianis Hagi (25 de ani) a înscris un hattrick pentru Rangers B în amicalul cu Derby County, scor 5-3, disputat sâmbătă.
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
Prestația mijlocașului ofensiv a venit într-un moment perfect pentru el, în care își caută o nouă echipă, dar și în care vrea să-i demonstreze lui Philippe Clement că a greșit când l-a pus să se antreneze cu rezervele.
Presa din Scoția, siderată de cum îl tratează Rangers pe Ianis Hagi
Situația lui Hagi este comentată constant în presa din Scoția. Dacă până recent Rangers era văzută îndreptățită să îl trimită la echipa a doua, după hattrick-ul de sâmbătă jurnalistul Gary Keown a lansat un atac dur asupra formației de pe Ibrox:
"Cât despre Hagi, pur și simplu nu își poate găsi locul. Din cine știe ce motive. Și, de înțeles, crede că e mai bine să înceapă o nouă aventură. Nu e atât de simplu, totuși.
Situația lui Hagi e chiar mai ciudată decât a lui Cantwell. Da, a fost împrumutat la Alaves și n-a rupt gura târgului. Dar vine după un EURO 2024 în care a fost titular două meciuri. Și are doar 25 de ani.
Dacă vrei să iei bani de pe el, și asta e evident, pentru că mai are un an de contract, evoluțiile de la EURO ar trebui folosite ca argument, nu? Și, totuși, Hagi a făcut spectacol pentru echipa a doua cu un hattrick, în timp ce Clement comentează zvonurile conform cărora Rangers l-ar lăsa să plece gratis.
E o nebunie. Clement spune că vrea oameni care sunt dedicați 100% proiectului. Se vorbește de un interes al Fiorentinei, dar n-ar fi fost un beneficiu ca Hagi să fie folosit până se concretizează ceva?
Nu doar pentru a-i mări prețul, poate e deja prea târziu pentru asta. Dar, având în vedere situația lui Rangers, atât Hagi, cât și Cantwell ar putea contribui într-o perioadă în care sunt meciuri foarte multe".
Citește și:
Gary Keown a continuat atacul la adresa lui Rangers
"Cu Hagi n-au fost niciodată probleme de atitudine. Se comportă bine. Chiar dacă își vede viitorul în altă parte, pare că își va face treaba până viitorul său e stabilit.
Nu e cel mai rapid și poate nici cel mai puternic. Dar chiar credem că nu poate oferi ceva diferit în atac față de Wright, McCausland sau Lawrence?
Cu tot respectul, niciunul dintre ei n-a jucat la EURO vara aceasta. La Hagi s-a uitat toată lumea acum câteva săptămâni, iar Clement e întrebat dacă pleacă gratis", se arată în articolul postat pe Daily Mail.
Etichete: rangers , ianis hagi , presa din scotia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin este deschis să discute despre un acord de încetare a focului cu Ucraina, mediat de...