Philippe Clement a primit o întrebare despre Ianis Hagi și a spus direct: "Nu răspund la asta!"
articol scris de Digi Sport03.10.2024, 18:44
Philippe Clement (50 de ani) l-a reprimit pe Ianis Hagi (25 de ani) la echipa mare a lui Rangers.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Apoi, la o conferință de presă, antrenorul belgian a vorbit pe larg despre elevul său. Unul dintre subiectele legate de român, însă, nu a vrut deloc să îl comenteze.
"Te-ai implicat personal pentru ca ambele părți să găsească o soluție?" Antrenorul lui Ianis Hagi a evitat întrebarea
Reprimirea lui Hagi în lot a avut loc după ce doi jucători de profil ofensiv s-au accidentat, așa că una dintre întrebările logice a fost "Te-ai implicat personal pentru ca ambele părți să găsească o soluție?".
Antrenorul nu a vrut, însă, să vorbească deloc despre acest lucru, conform Irish News: "Nu vreau să răspund la asta, sunt probleme de bucătărie internă".
Citește și;
Philippe Clement, sincer: "Ianis Hagi încă nu este o opțiune"
"A fost o problemă legată de contract apărută încă de când eu nu eram aici, iar acum s-a rezolvat. Ambele părți, clubul și Hagi, au ajuns la un numitor comun. Evident că sunt fericit că am scăpat de o situație pe care nu mi-o doream.
Încă nu este o opțiune, mai are de lucrat, dar cu cât ai mai mulți jucători care pot face diferența pentru echipă, cu atât mai bine pentru antrenor.
S-a comportat bine în tot acest timp și am ținut legătura, deci n-a fost niciodată o problemă între noi. Am dat nas în nas de multe ori în clădire, a făcut tot ce te aștepți să facă un jucător profesionist.
În situații de genul ăsta nu se întâmplă mereu așa, dar el a fost un exemplu în acest sens, cu siguranță. Vom vedea zilele, săptămânile următoare, cum se prezintă. E despre a lupta pentru un loc în echipă. Cum e pentru el e și pentru ceilalți", a spus Clement, potrivit Irish News.
Etichete: rangers , ianis hagi , philippe clement
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...