Ianis Hagi poate deveni cel mai scump fotbalist român din istorie, dar e sfătuit să semneze alt contract
articol scris de Digi Sport02.10.2021, 14:24
Ianis Hagi (22 de ani) are evoluții foarte bune în tricoul lui Rangers, iar ofertele pe adresa sa nu întârzie să apară.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Steven Gerrard nici nu se gândește să renunțe la Ianis Hagi
Fostul atacant Noel Whelan, care a evoluat în cariera sa în Premier League la echipe precum Leeds sau Middlesbrough, afirmă că Steven Gerrard nici nu vrea să audă de o eventuală despărțire de Hagi jr, jucător pe care el l-a adus la Rangers.
Whelan îl sfătuiește pe Ianis Hagi să-și prelungească înțelegerea cu gruparea scoțiană, în ciuda ofertelor venite pe adresa sa.
"Steven Gerrard nu va dori să piardă niciun jucător acum. Hagi a arătat o atitudine grozavă în acest sezon, și când a fost titular, și când nu. Să nu uităm că el a fost adus de Gerrard la echipă, iar cei doi se înțeleg bine. Glen Kamara a semnat un nou contract, pentru că este bucuros la club, și sunt sigur că și Hagi este.
Echipele se vor uita întotdeuna la fotbaliști care vor avea succes, iar asta depinde și de antrenor. Sunt sigur că jucătorii lui Rangers profită de faptul că au la antrenamente unul dintre cei mai mari mijlocași din toate timpurilor (n.r. Steven Gerrard), zi de zi. Interesul cluburilor este doar un compliment pentru club, jucător și manager”, a declarat Noel Whelan, pentru Football Insider 247.
Ianis Hagi are contract cu Rangers până în 2024. El are două goluri și două pase decisive în cele 8 meciuri jucate în acest sezon, în toate competițiile.
Ianis Hagi poate ajunge la AS Roma în iarnă
Ianis Hagi a devenit una dintre țintele lui Jose Mourinho la AS Roma, iar transferul s-ar putea realiza chiar în această iarnă. Presa din Italia scrie că "The Special One" a cerut transferul unui jucător ofensiv, fiind nemulțumit de evoluțiile lui Borja Mayoral. Acesta din urmă ar pute ajunge la Celta Vigo sau Juventus.
Astfel, Ianis Hagi ar putea ajunge la AS Roma în iarnă, în schimbul sumei de 20 de milioane de euro.
"Roma a fost una dintre protagonistele din Italia în perioada de mercato și nu vrea să se oprească aici. Jose Mourinho a cerut un alt jucător ofensiv, considerând că Borja Mayoral nu mai face parte din planurile sale și va pleca din capitală în ianuarie.
Rangers l-a transferat pe Ianis Hagi de la Genk, în vara lui 2020, pentru 3,4 milioane de euro.
Dacă va ajunge la AS Roma, pentru 20 de milioane de euro, Ianis Hagi va deveni cel mai scump fotbalist român din istorie.
Etichete: rangers , ianis hagi , noel whelan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...