Exclusiv Ianis Hagi, mesaj pentru Edi Iordănescu: “Aștept convocarea”
articol scris de Digi Sport22.05.2023, 08:48
Ianis Hagi (24 de ani) a reușit să marcheze primul său gol în acest sezon la Rangers, în victoria din deplasare cu Hibernian, scor 3-1.
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Ianis Hagi, plin de încredere după ce a marcat pentru Rangers: "Aștept convocarea. Sunt pregătit 100%"
Titular cu Hibernian, Ianis Hagi a înscris în minutul 55, după ce a preluat o minge respinsă în careu și a trimis balonul în colțul din dreapta jos al porții.
A fost primul gol marcat de Ianis Hagi după ce a revenit după accidentarea care l-a ținut departe de gazon mai bine de un an, iar reacția avută după reușită spune totul despre cât de mult înseamnă golul pentru el. A strigat de bucurie, apoi s-a așezat în genunchi și a început să plângă.
Galerie Foto
Precedentul gol înscris de către Ianis Hagi data din sezonul 2021-2022. Mai precis pe 18 ianuarie 2022, în meciul Aberdeen – Rangers 1-1. A fost penultimul meci pentru mijlocașul român înainte de operația la genunchi care l-a ținut departe de teren un an.
În direct la Digi Sport, Ianis Hagi a spus că așteaptă convocarea la echipa națională și a subliniat că este 100% pregătit din punct de vedere fizic.
- Ianis Hagi are 24 de selecții și două goluri la naționala României. Ultima convocare datează din 14 noiembrie 2021, când a jucat 16 minute în meciul Liechtenstein – România 0-2.
- Pentru “tricolorii” pregătiți de către Edi Iordănescu urmează meciurile cu Kosovo și Elveția, pe 16 și 19 iunie.
"A fost un moment emoționant, dar e normal. Am avut un meci în deplasare, unde e foarte greu să câștigi. E un campionat foarte dur, echipa a jucat super bine. Eu m-am simțit bine și a venit și momentul de a marca, într-un final.
După gol, primele 20-30 de secunde n-am putut să-mi controlez emoțiile. Dar este normal, după 15 luni în care am avut și momente mai puțin bune, și momente foarte bune. Sunt foarte fericit că am marcat și am câștigat într-o deplasare destul de grea.
Încă n-am reușit să joc 90 de minute, dar va fi următorul pas. De fiecare dată când am intrat pe teren, m-am simțit bine fizic. Genunchiul este foarte bine din ianuarie, de când am început să joc.
Sunt două meciuri pe care le avem, cu Kosovo și Elveția, cred că toată țara trebuie să se concentreze pe următoarele două meciuri. Suntem într-o poziție favorabilă, șase puncte din șase. Suntem la mâna noastră deocamdată, trebuie să câștigăm meciurile și atâta tot.
Aștept convocarea de la 16 ani, de când am început în Liga 1. Este visul oricărui jucător să joace la echipa națională. Nu există o echipă mai mare decât echipa națională, asta e mentalitatea mea. Ești mândru, ai oportunitatea să reprezinți o țară întreagă și nu mergi acolo pentru bani sau pentru altceva.
Mereu aștept convocarea și voi da 100%. Cu genunchiul sunt 100% din ianuarie, nu pot să intru pe teren fără să fiu 100%. Apoi intrăm în detalii mai mici, capacitatea aerobă, puterea în picioare, tranzițiile. Mă simt foarte bine din toate punctele de vedere. A venit și golul, e un "boost" de încredere.
Planurile mele sunt pentru a fi implicat cu echipa națională. Cel mai mult contează să luăm șase puncte", a spus Ianis Hagi, la emisiunea Digi Sport Special.
VIDEO Golul înscris de către Ianis Hagi în meciul Hibernian - Rangers
Etichete: liga 1 , gica hagi , rangers , echipa nationala , ianis hagi , superliga , farul , fcsb , farul - fcsb , farul campioana
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele Biden a autorizat utilizarea de către Ucraina a rachetelor cu rază lungă de acțiune...