Gică Hagi s-a liniștit în privința lui Ianis. Ce a spus despre situația ”Prințului” la Rangers
articol scris de Digi Sport11.11.2024, 11:41
Ianis Hagi (26 de ani) era anunțat de mai multe publicații din Scoția titular în premieră în Premiership, în acest sezon, în partida Hearts, dar internaționalul român a început meciul pe banca de rezerve.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
La finalul partidei dintre Unirea Slobozia și Farul Constanța, Gică Hagi a fost întrebat la conferința de presă despre situația fiului său și a avut un mesaj clar.
Gică Hagi, mesaj pentru Ianis Hagi: ”Eu i-am spus, tot ce se întâmplă în viață e să te facă mai bun”
Ianis Hagi a jucat de la începutul acestui sezon doar în două meciuri Rangers. Internaționalul român a bifat 36 de minute contra celor de la St. Johnstone, partidă în care a primit cartonașul roșu pentru un fault dur, și 15 minute în meciul cu Aberdeen.
În partida precedentă a lui Rangers din campionatul Scoției, cu Motherwell, Ianis Hagi a fost rezelvă neutilizată. Acum, Gică Hagi a transmis că este liniștit pentru Ianis și a spus ce mesaj i-a transmis fiului său.
”Eu i-am spus, tot ce se întâmplă în viață e să te facă mai bun. Nu totul e miere, mai există și sare. O să fie mai puternic, mai bun. Sunt liniștit, știe să treacă peste greutăți, e puternic”, a spus Gică Hagi.
Este important de precizat că Hagi a avut o reacție dură la adresa celor de la Rangers la începutul sezonului, când Ianis a fost trimis la echipa a doua.
Ianis Hagi, declarație de dragoste pentru Rangers: ”Sunt foarte fericit că m-am întors. Mi-a lipsit totul despre Rangers, așa că, da, este bine că m-am întors”
Ianis Hagi a fost împrumtat de scoțieni în sezonul precedent la Deportivo Alaves, în La Liga, dar românul nu a prins atât de multe minute pe cât și-ar fi dorit în spania. Revenit la Rangers, Hagi a fost aproape să se despartă de formația de pe ”Ibrox”.
Totuși, cele două părți au căzut de comun acord privind mai multe aspecte din contractul lui Ianis Hagi, iar românul a revenit în angrenajul echipei. Acum, ”Prințul” a mărturisit cum a fost perioada petrecută în Spania și cât de mult i-a lipsit actualul club.
”Ei bine, cu siguranță a fost diferit. Începând de la oraș, țară, vreme. Totul era diferit. Mi-a plăcut timpul petrecut în Spania doar pentru că apreciez foarte mult cum gândesc ei fotbalul și cum te antrenează.
În același timp, mi-a fost destul de greu să mă adaptez la mentalitatea de a nu câștiga fiecare meci și la mentalitatea de zi cu zi, care a fost cu siguranță dură.
Cu tot respectul, cred că există diferite tipuri de oameni acolo, diferite tipuri de mentalități fotbalistice. La vârsta de 26 de ani, am aflat multe despre mine până acum și știu ce îmi place și ce medii mă fac un om mai bun, un jucător mai bun.
Sunt într-un moment în care am descoperit destul de multe și sunt foarte fericit că m-am întors. Mi-a lipsit totul despre Rangers, așa că, da, este bine că m-am întors”, a spus Ianis Hagi, potrivit Rangers TV.
Etichete: gica hagi , rangers , ianis hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...